SPORTURI  »  TENIS  »  ELOGIU

Mats Wilander întoarce pe toate părțile jocul Emmei Răducanu » Câte turnee de Grand Slam o vede câștigând

Emma Răducanu // foto: AFP +46   FOTO
Emma Răducanu // foto: AFP

Articol de GSP - Publicat duminica, 12 septembrie 2021 18:15 / Actualizat duminica, 12 septembrie 2021 19:07

Fostul mare jucător de tenis Mats Wilander (57 de ani) a elogiat-o pe Emma Răducanu, care la 18 ani, odată cu triumful de la US Open, a devenit prima jucătoare din istoria tenisului care câștigă un turneu de Grand Slam venind din calificări.

Emma Răducanu este noua senzație a tenisului feminin. Jucătoarea britanică cu mamă chinezoiacă și tată român a cucerit New York-ul deși a venit din calificări. În plus, nu a pierdut vreun set în drumul spre trofeu!

După finala de la Flushing Meadows, au curs laudele pentru jucătoarea în vârstă de 18 ani. Cea mai tânără câștigătoare de Grand Slam de la Maria Sharapova, în 2004, a fost elogiată și de Mats Wilander, fost jucător cu 7 titluri de Grand Slam în palmares.

Cine e Emma Răducanu, campioana de la US Open » „Tatăl meu m-a târât la tenis, dar am simțit competiția și mi-a plăcut”
US OPEN 2021
Cine e Emma Răducanu, campioana de la US Open » „Tatăl meu m-a târât la tenis, dar am simțit competiția și mi-a plăcut”

Mats Wilander, elogii pentru Emma Răducanu după finala US Open: „Va câştiga 10 Grand Slamuri”

Suedezul i-a analizat Emmei, despre care crede că va rămâne o prezență constantă în vârful tenisului feminin. Wilander a înaintat și un număr: o vede pe Emma câștigând nu mai puțin de 10 turnee de Grand Slam!

„Emma Răducanu e solidă în toate aspectele jocului. E acolo în vârf deja şi va rămâne în elita tenisului mondial mult timp. Nu e vorba de o întâmplare ce a realizat la US Open, se mişcă perfect, are o tehnică extraordinară. 

În această săptămână am vorbit despre îndoielile pe care le am în legătură cu forehandul ei. În finală, însă, acesta a funcţionat perfect, în special în lung de linie. Cred că va câştiga 10 Grand Slamuri”, a spus Wilander pentru Eurosport.

El a salutat și tăria mentală de care Emma a dat dovadă:

„Vibeul pe care l-am simţit din partea lui Emma la interviu a fost special. Pe de-o parte, nu îi venea să creadă, pe de altă parte am simţit foarte multă încredere dinspre ea. La primul Grand Slam câștigat, eu am fost extrem de îngrijorat, mă gândeam la ce speech voi ţine, mă gândeam la punctele jucate, la familie, la munca depusă, nu conştientizam ce se întâmpla, nu am putut trăi momentul. 

Abia la următoarele Grand Slamuri cucerite am putut să mă bucur pe deplin, să mă simt eliberat. Emma era însă prezentă, e mult mai matură decât vârsta pe care o are. Are 18 ani, dar aici (n.r. arată spre cap) are 32 de ani. E extrem de matură în abordare şi în joc, sunt sigur că va câştiga multe turnee. Are un calm impresionant".

Wilander avusese cuvinte frumoase pentru Emma Răducanu și înaintea finalei: „Dacă rămâne sănătoasă poate câștiga multiple titluri de Grand Slam. Este incredibil de talentată, joacă fizic, are o sincronizare incredibilă, joacă cu cap și inimă și îi face plăcere să fie pe teren”.

Citește mai multe știri despre Emma Răducanu: 

Cristian Tudor Popescu atrage atenția, după triumful obținut de Emma Răducanu la US Open: „Vă spun ceva care n-o să vă placă”

Emma Răducanu a dat lovitura și pe internet după US Open! Ce s-a întâmplat cu pagina ei de Instagram

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează