SPORTURI  »  TENIS  »  REAL MADRID

Rafael Nadal, inclus în consiliul de administrație al lui Real Madrid: „Am acceptat cu entuziasm”

Rafael Nadal, pe Santiago Bernabeu/Foto: Getty Images
Rafael Nadal, pe Santiago Bernabeu/Foto: Getty Images

Articol de - Publicat miercuri, 04 noiembrie 2026 14:45 / Actualizat miercuri, 04 noiembrie 2026 15:12

Rafael Nadal (40 de ani) a fost inclus în consiliul de administrație al clubului spaniol Real Madrid miercuri, 4 noiembrie, în urma unei Adunări Generale a membrilor delegați. Fostul tenismen a distribuit știrea pe rețelele de socializare și și-a exprimat încântarea în legătură cu această nouă funcție.

Rafael Nadal s-a retras din tenis acum doi ani, însă rămâne una din cele mai recognoscibile personalități sportive din Spania. Deși a practicat un sport individual, Nadal este un fan al sporturilor de echipă și, de-a lungul anilor, s-a identificat drept suporter al clubului Real Madrid.

Real Madrid, anunț despre Rafael Nadal: „Un reper al sportului spaniol și mondial”

Miercuri, 4 noiembrie, în cadrul Adunării Generale a Membrilor Delegați, Rafael Nadal a fost inclus în board-ul directorilor clubului din capitala Spaniei.

Pentru Real Madrid și pentru toți suporterii madrileni, este un motiv de mare mândrie faptul că o personalitate de talia sa, atât prin realizările sportive, cât și prin calitățile umane, un reper al sportului spaniol și mondial, va face parte din Consiliul de Administrație al clubului și va contribui, din această poziție de responsabilitate, la prezentul și viitorul echipei noastre.

Cu un palmares extraordinar, care cuprinde 92 de titluri la simplu, dintre care 22 de turnee de Grand Slam, două medalii olimpice de aur, cinci trofee Cupa Davis alături de Spania și poziția de lider mondial, Rafael Nadal și-a construit o carieră sportivă legendară. Însă personalitatea sa reprezintă mult mai mult decât succesele obținute: talentul, dorința permanentă de a progresa, capacitatea de sacrificiu, spiritul competitiv, modestia, respectul față de adversari și coechipieri, precum și implicarea în acțiuni de solidaritate îl transformă într-un exemplu atât pe teren, cât și în afara lui.

Toate aceste valori fac parte din identitatea lui Real Madrid, iar Rafael Nadal le-a reprezentat și le-a apărat de-a lungul întregii sale cariere sportive, devenind un model pentru milioane de oameni din întreaga lume

- Real Madrid, într-un comunicat publicat miercuri, 4 noiembrie

Între timp, Nadal a repostat comunicatul lui Real Madrid și a publicat două fotografii, una cu el de când era copil și era îmbrăcat complet în echipamentul „Los Blancos” și una mai recentă, de pe stadionul Santiago Bernabeu.

„Vreau să îi mulțumesc președintelui Florentino Perez și consiliului pentru că au propus să mă alătur Consiliului de Administrație al lui Real Madrid. Am acceptat această propunere cu un mare entuziasm, cu o dorință de a învăța și cu o disponibilitate de a contribui cu tot ce pot”, a scris Nadal.

Rafael Nadal, inclus în consiliul de administrație al lui Real Madrid: „Am acceptat cu entuziasm”
Rafael Nadal, în copilărie, în echipamentul lui Real Madrid/Foto: X (Rafa Nadal)

Rafael Nadal, fan al lui Real Madrid din copilărie: „E clubul pe care îl susțin și îl iubesc”

În 2022, într-un documentar, Nadal a vorbit despre relația lui cu Real Madrid, fiind citat de tennisworldusa.org:

„Prima oară când am urmărit echipa live a fost în Mallorca. Unchiul meu juca pentru Mallorca și și eu. Eu purtam un tricou cu Madrid. Sunt un mare fan al fotbalului iar Real Madrid e clubul meu preferat.

E clubul pe care îl susțin și iubesc, e o parte a vieții mele. Madrid va ști cum să se reînnoiască, cum să se adapteze vremurilor și drumul pe care trebuie să îl ia pentru a continua să fie un exemplu din toate punctele de vedere.”

Citește și:
Soția l-a înșelat cu Dan Alexa, dar sportivul nu a vrut să divorțeze: „Vezi ce repede își găsește un bărbat?”
Stiri extrasport
Soția l-a înșelat cu Dan Alexa, dar sportivul nu a vrut să divorțeze: „Vezi ce repede își găsește un bărbat?”
„Mi-a zis: «Du-te de aici, că nu te las»” » MM Stoica a vorbit pe larg despre despărțirea de FCSB: „Ce greșeală era să fac”
Superliga
„Mi-a zis: «Du-te de aici, că nu te las»” » MM Stoica a vorbit pe larg despre despărțirea de FCSB: „Ce greșeală era să fac”
Gigi Becali îl vrea manager general la FCSB! Se întâlnesc luni să negocieze
Superliga
Gigi Becali îl vrea manager general la FCSB! Se întâlnesc luni să negocieze
Noua Dacia Spring, dezvăluită de francezi! Au fost prezentate schimbările pentru modelul electric
Noutati auto
Noua Dacia Spring, dezvăluită de francezi! Au fost prezentate schimbările pentru modelul electric
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Campioana care a dormit doi ani în Gara de Nord merge la „Chefi la cuțite”: „M-am infectat cu HIV, arătam ca un bărbat și mă chema «Luci»”

Gigi Becali dezvăluie: „El e singurul român în fața căruia mă înclin! I-am zis: «Tu ești și mai bogat și ești și mai deștept»”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează