Articol de Luminița Paul - Publicat luni, 25 mai 2020 19:50
În perioada 24 mai-7 iunie era programat turneul de la Roland Garros, amânat însă din cauza pandemiei de COVID-19. Gazeta vă propune în schimb o privire spre istorie
Zgura de la Porte d’Auteuil e un teritoriu în care Ilie Năstase a fost un locuitor privilegiat vreme de mulți ani. Într-un fel, continuă să fie. Prezent an de an la Paris în mai, la întâlnirea cu freamătul Roland Garros-ului, continuă să atragă atenția și celor vârstnici, dar și mai tinerilor amatori de privit tenis în format de Mare Șlem. A fost campion aici și asta îi dă o aură vizibilă și o acreditare specială. Pentru că, dincolo de aplecarea spre o suprafață sau alta, rămâne viu și important aerul european, eleganța uneori simandicoasă a Bătrânului Continent, aroma de cafe au lait și dâra de Chanel lăsată de o eșarfă pusă pe spătarul unui scaun.
Dintre toate turneele de Grand Slam, cel de la Paris a fost cel mai mult accesat de primul lider ATP din istorie: 16 participări. A debutat în turnee majore pe suprafața roșie din capitala Franței, în 1966, la 19 ani, și a jucat ultima dată în 1984, la 38. A și lipsit în trei rânduri, 1976, 1978 și 1980, altfel amprenta sa ar fi fost și mai apăsată. Încoronat în 1973, după ce disputase prima finală în 1971, cu rezultate valoroase și la dublu, a adunat un dosar întreg de întâmplări și anecdote din timpul turneului parizian. Să parcurgem împreună câteva dintre cele mai puțin știute. Plictiseala e exclusă.
Porție dublă de Paris
„Primele mele două călătorii la Paris, în primăvara lui 1966, au fost o deschidere pentru mine, atât profesional, cât și personal. Copil crescut pe terenuri de zgură, Roland Garros era Mecca mea", povestește în autobiografia sa, „Mr. Năstase". Întâi a fost întâlnirea de Cupa Davis contra Franței, câștigată clar de gazde. O lună mai târziu, a revenit pentru turneul de Grand Slam, debutul absolut în asemenea competiții.
La nici 20 de ani, a trecut două tururi la simplu, „deloc rău", însă la dublu, împreună cu Ion Țiriac, a ajuns până în finală! Aceasta a fost pe Terenul Central. „Slavă Domnului că jucasem acolo în Cupa Davis, altfel aș fi murit de emoții", și-a amintit despre meciul pierdut în 3 seturi în fața americanilor Clark Graebner și Denis Ralston.
"Pentru că nu eram capi de serie, eram puși să jucăm pe cele mai îndepărtate terenuri. Stăteam la ușa vestiarului, iar când se termina meciul dinainte o luam la fugă pentru a juca în fața unei mâini de spectatori" - Ilie Năstase
Prima finală la simplu
Cinci ani mai târziu, în 1971, lucrurile erau cu totul altfel. Năstase venea la Paris ca învingător la Monte Carlo și Nisa, desemnat favorit 3. În plus, rememorează, „m-am distrat făcând parte din juriul pentru Miss Roland Garros și mergând la petrecerea jucătorilor, ținută la Lido". A avansat până în prima sa finală majoră la simplu, pierdută la Jan Kodes în 4 seturi, 6-8, 2-6, 6-2, 5-7, dar interesantă e descrierea ritualului premergător marelui meci.
„În seara dinainte am cerut room service cu Țiriac. Am încercat să nu vorbim despre partidă, să nu mă gândesc la importanța ei. Aceasta a fost rutina mea pe toată durata carierei. Îmi plăcea să fac însă un singur lucru: îmi spălam și foloseam șosetele pe care le purtasem în semifinale. Niciodată același șort sau tricou, doar șosetele și, chiar mai inexplicabil, aceeași bentiță. Nu mă întrebați de ce", povestea el.
5 finalede Grand Slam la simplu a disputat Ilie Năstase în carieră, două dintre ele la Roland Garros
Orangina și tablete de Dextroză
Peste alți doi ani, deja cu un trofeu de Grand Slam în vitrină, US Open 1972, Ilie simțea că e momentul să se încoroneze și pe zgura din Paris. „Aveam multă încredere, eram pe val", reconstituie starea de atunci. În dimineața finalei cu Niki Pilici însă, lucrurile nu arătau chiar atât de simplu. Se juca marți, foarte târziu, după o ediție bulversată de ploi.
„Abia am înghițit niște fructe, un croissant și puțin ceai. Stăteam la Sofitel St Jacques, în Montparnasse, destul de departe de arene. Eram agitat, voiam să ajung acolo cât mai repede. Pe bancheta din spate a mașinii, nu înțelegeam de ce lumea conduce atât de încet. Bineînțeles că nu era așa, eram eu grăbit. Mi-am petrecut timpul la restaurantul jucătorilor, bând Orangina și mestecând tablete de Dextroză, ca să-mi țin sus nivelul de energie", își amintește. S-a impus cu 6-3, 6-3, 6-0, spunând apoi că totul a părut ușor (foto).
"Turneele mari sunt făcute să fie câștigate cu sudoare, poate chiar sânge și lacrimi. Iar eu nu simțisem asta la cele două victorii" - Ilie Năstase
Ultimul sfert, scuze lui Dominique
În 1977, avea să dispute sferturile de finală, ultima asemenea performanță a sa la Paris. Ceva de regretă și astăzi că nu s-a transformat în ceva mai mult. Era favorit principal la acea ediție și îl întâlnea pe Brian Gottfried pentru un loc în semifinale. Într-o partidă pornită după-amiază târziu, câștigase primele două seturi, americanul pe al treilea, apoi a urmat o pauză de 15 minute. Revenit de la vestiar, era foarte încordat pentru că simțea că meciul e pe cale să se răstoarne.
„Am început să țip la Dominique”, a rememorat el, referindu-se la prima soție. „Săraca, la un moment dat nu a mai suportat și a plecat din tribună. Îi spuneam tot felul de lucruri urâte, în română, ca să înțeleagă doar ea”. Ajunși în setul 5, se lăsase întunericul, dar arbitrul turneului a refuzat să oprească meciul. Năstase a pierdut ceea ce, crede el, ar fi fost o foarte bună ocazie de a ajunge apoi chiar până în finală.
Espresso pe teren
1982, la 36 de ani, părăsea repede tabloul de simplu, dar avea mai mult succes la dublu alături de argentinianul Jose Luis Clerc. Învins de Guy Forget cu 9-7 în decisiv, nu se aștepta să fie programat a doua zi pe tabloul de dublu, chiar la prima oră de joc, 11:00. De acum avea un apartament în Paris, pe avenue Robert Schuman, foarte aproape de arene. La 10:30, s-a trezit cu Clerc la ușă.
Abia sculat din somn, s-a văzut împins în duș, apoi târât până la arene, unde au mers direct la teren. „Ești OK?", a întrebat Clerc. „Am nevoie de o cafea!", a bălmăjit Năstase, „nu pot să încep meciul fără cafea". Câteva minute mai târziu, amicul lui italian, Bambino, intra pe teren cu ceva acoperit cu un șervet alb. Dedesubt, era o ceașcă plină cu espresso (foto). Arbitrul, inițial bulversat, i-a permis lui Năstase să o bea. Bineînțeles, au câștigat meciul.
