SPORTURI  »  TENIS  »  ATP SURBITON

Scandal la meciul lui Marius Copil! Adversarul voia să abandoneze, dar a revenit și s-a impus când a auzit ce a spus românul: „A pierdut meciul când a început să vorbească!”

Foto: Guliver/GettyImages
Foto: Guliver/GettyImages

Articol de GSP - Publicat sambata, 08 iunie 2019 19:11

Marius Copil (83 ATP, 28 de ani) a pierdut în semifinalele turneului challenger de la Surbiton (Marea Britanie) în fața lui Daniel Evans (80 ATP, 29 de ani), scor 7-6, 6-7, 6-4, însă meciul a avut o întorsătură incredibilă de situație.

În decisiv, la scorul de 3-2 pentru britanicul Evans, el s-a accidentat la gleznă și voia să abandoneze, după intervenția staff-ului medical. Deși durerea era insuportabilă, Evans a continuat meciul ambiționat de faptul că l-a auzit pe Copil cum le-a transmis celor de pe margine că britanicul are un comportament fals dramatic.

După meci, Daniel Evans le-a povestit jurnaliștilor că a alunecat și căzut. A avut de gând să se retragă, dar l-a văzut pe Copil că s-a adresat celor de pe margine cărora le-a spus că adversarul său e o drama queen” (n.r. în traducere, „melodramatic” sau „regină a dramatismului”), moment în care s-a ambiționat, a decis să continue și a reușit să câștige!

„A pierdut meciul când a început să vorbească!”
Daniel Evans despre Marius Copil

suspendat pentru consum de cocaină

Cei doi au mai jucat în 2016 la același turneu, iar românul s-a impus în două seturi. Atunci, englezul a protestat în fața oficialilor turneului, primind 3 avertismente. Între aprilie 2017 și aprilie 2018, Evans a fost suspendat pentru consum de cocaină.

episod similar între kerber și andreescu

Un episod similar a avut loc în luna martie a acestui an, când Angelique Kerber n-a suportat că a fost învinsă de Bianca Andreescu și i-a transmis acesteia că e tot o „drama queen”: „Ești cea mai melodramatică jucătoare din istorie!”. (Detalii AICI)

Citește și:

Nole s-a enervat după eliminarea de la Roland Garros: „Unele dintre cele mai proaste condiții în care am jucat vreodată! Au zburat umbrelele pe teren”

Citește și:
A lăsat fotbalul pentru un weekend și a plecat într-o aventură pe două roți: „Nu vă uitați iar - ce culoare are bicicleta?”
Stiri extrasport
A lăsat fotbalul pentru un weekend și a plecat într-o aventură pe două roți: „Nu vă uitați iar - ce culoare are bicicleta?”
Întregul stadion împotriva lui Kylian Mbappe!
Campionate
Întregul stadion împotriva lui Kylian Mbappe!
CFR Cluj - FC Botoșani: goluri la foc automat după eliminare! Vom asista la scorul etapei? Clasamentul acum
Superliga
CFR Cluj - FC Botoșani: goluri la foc automat după eliminare! Vom asista la scorul etapei? Clasamentul acum
L-au găsit vinovat pe... Lamine Yamal, după ce Bayern le-a dat 7: „Plin de tupeu”
Campionate
L-au găsit vinovat pe... Lamine Yamal, după ce Bayern le-a dat 7: „Plin de tupeu”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Disputa dintre Ion Țiriac și Eduard Novak: „Chemați toată presa, nu se poate așa ceva”

Hagi anunță vineri lotul, dar GSP a aflat primele nume sigure de convocare » Sunt deja în cantonamentul de la Mogoșoaia!


Comentarii (8)
merace
merace  •  09 Iunie 2019, 17:22

Declaratia lui Evans mi se pare stupida. Deci era gata sa abandoneze din primul set, dar a castigat in 3?! Cine o sa-l creada? Cert este doar ca a castigat, nu ce ar fi vrut in mintea lui dar n-a facut cu fapta...

103798407052226
 •  09 Iunie 2019, 13:56

cam prost stati cu logica ! pai daca englezu era accidentat,de unde vine treaba cu ambitia ??? daca se juca in anii 30 cand filmu era mut si copil nu vorbea,atunci nu avea ambitie ?! probabil ca a jucat la pariuri,trebuia sa se dea deoparte si a auzit ce a zis copil,alfel nu se esplica ! un mare ganditor din rahova a spus:"pai ori suntem golani,or nu m-ai suntem?" ori era accidentat si trebuia sa abandoneze,ori englezu e superman si joaca accidentat,mai bine de cat cand e sanatos,iar copil vorbeste copilarii ?! povesti vanatoresti !

1618597915124142
Alexandru Chis  •  09 Iunie 2019, 09:54

EXact ca in fabula Curbul si Vulpea! Copil "a deschis gura" si a... pierdut partida!

Vezi toate comentariile (8)
Comentează