SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

VIDEO Scandal de proporții la Roland Garros » Tenismen francez, dat afară de la turneu după ce a molestat în direct un reporter Eurosport

Articol de GSP - Publicat miercuri, 31 mai 2017 16:09

Maxime Hamou, nr. 287 ATP, a fost dat afară de la Roland Garros după ce a încercat să sărute cu forța o reporteriță, anunță The Guardian.

Calificat pe tabloul principal al turneului, tenismenul francez a pierdut în primul tur în fața uruguayanului Pablo Cuevas (6-3, 6-2, 6-4), oferind apoi un interviu pentru emisiunea Avantage Leconte de la Eurosport. În timpul discuției cu jurnalista Maly Thomas, Hamou a încercat de mai multe ori să o sărute pe aceasta, trăgând-o înspre el fără voia ei, așa cum se vede în imagini.

"A fost un moment extrem de neplăcut, dacă nu eram live, i-aș fi dat peste față!", a declarat reporterul Eurosport pentru Huffington Post.

În urma acestui episod jenant, Maxime Hamou, 21 de ani, a fost dat afară de la Openul Francez, riscând sancțiuni din partea Federației Franceze de Tenis (FTT).

Tânărul tenismen a fost unul dintre cei 8 sportivi care s-au bucurat de un wild card pentru runda de calificări, ajungând pe tabloul principal după trei victorii obținute săptămâna trecută (7-5, 6-2 cu spaniolul Adrian Menendez-Maceiras, 7-6, 7-5 cu slovenul Blaz Kavcic și 7-5, 6-0 cu ecuadorianul Roberto Qurioz).

"Organizatorii turneului au decis să-i revoce acreditarea lui Maxime Hamou în urma comportamentului condamnabil față de jurnalista Maly Thomas", arată un comunicat oficial al FTT, gestul lui Hamou fiind aspru criticat și de reprezentanții Eurosport.

Imediat după reacția ostilă din partea presei, francezul și-a cerut scuze prin intermediul unui mesaj postat pe contul de Instagram:

"Sunt la dispoziția ei, dacă dorește îmi voi cere iertare personal. Învăț din greșeli în fiecare zi, încerc să devin un tenismen mai bun și o persoană mai bună", a scris Maxime Hamou.

 

Save

Citește și:
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
Stiri extrasport
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
„E nebunia lumii!” » Gigi Becali nu înțelege de ce jucătorul de la FCSB nu e titular la națională: „Joacă oricând la Real Madrid și PSG”
Superliga
„E nebunia lumii!” » Gigi Becali nu înțelege de ce jucătorul de la FCSB nu e titular la națională: „Joacă oricând la Real Madrid și PSG”
FRF și-a ales favoritul și a început discuțiile pentru postul de selecționer al României U21
Nationala
FRF și-a ales favoritul și a început discuțiile pentru postul de selecționer al României U21
Dragoste cu năbădăi! După ce a cerut-o în căsătorie, Vinicius s-a despărțit din nou de Virginia
Campionate
Dragoste cu năbădăi! După ce a cerut-o în căsătorie, Vinicius s-a despărțit din nou de Virginia
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (4)
real09
real09  •  31 Mai 2017, 23:30

*** *** ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

rupert
rupert  •  31 Mai 2017, 22:17

Una mai frumoasa nu a gasit si asta cu care sa glumeasca...

andrei.33
andrei.33  •  31 Mai 2017, 17:04

Sunt socat si scandalizat. Duduia va ramane cu sechele pe viata. The Guardian, un ziar in slujba femeilor abuzate.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează