SPORTURI  »  TENIS  »  BRD ŢIRIAC - NĂSTASE OPEN

Zgură de primăvară » Prima ediţie a turneului de la Bucureşti care se dispută în aprilie

Articol de , - Publicat vineri, 20 aprilie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 20 aprilie 2012 14:28

După 16 ani de septembrie, BRD Năstase-Ţiriac Trophy se mută într-o perioadă mai potrivită: cu 5 săptămîni înainte de Roland Garros!

Nu se mai poartă zgura de toamnă. În urmă cu 16 ani, cînd Ion Ţiriac a răscumpărat licenţa turneului de la Bucureşti, Arenele BNR nu erau o insulă de roşu în miezul toamnei. Imediat după US Open, exista o perioadă de cîteva săptămîni în care se revenea la suprafaţa cărămizie pentru ca specialiştii ei să aibă ultimele şanse de a cîştiga un titlu pe anul respectiv. Încet-încet, de la sezon la sezon, concursurile pe zgură din septembrie s-au împuţinat. Alături de Bucureşti, cel mai mult a rezistat Palermo, care şi-a trăit ultima apariţie în calendar în 2006. De atunci, concursul de la noi a rămas ultimul turn al zgurii încă 5 ani.

În lumea de zgură
Acum însă, lucrurile se vor schimba. Începînd de sîmbătă, cu cele două zile de calificări, apoi de luni, cu tablourile principale, BRD Năstase-Ţiriac Trophy îşi va consuma prima ediţie de primăvară. Este perioada cea mai abundentă în zgură din întreg sezonul ATP, săptămînile dinaintea turneului de Mare Şlem de la Roland Garros (27 mai-10 iunie). Este perioada în care coexistă competiţii importante şi excelent dotate financiar, cele de Masters 1000, cu concursuri ATP 500 şi ATP 250. Şi toate sînt pe suprafaţa roşie.

[CINE VINE la turneul din acest an Năstase - Ţiriac Trophy! Vezi prezentările celor mai buni tenismeni]

Participare superioară
Distribuţia s-a modificat şi ea. S-au evaporat vorbitorii de spaniolă, vin în loc germani, italieni şi francezi. Creşte puţin şi numărul jucătorilor de Top 20, respectiv Top 50 care s-au înscris. Participantul cel mai bine clasat este Gilles Simon, numărul 15 mondial, fost 6 ATP, un plus faţă de ediţiile precedente. Mai mult, francezul a cucerit deja în două rînduri titlul bucureştean şi speră să ia acasă definitiv frumosul trofeu de cristal.

Începînd cu luna aprilie, zgura de categorie 250 ATP a călătorit de la Casablanca şi Houston, va ajunge la Bucureşti, apoi îşi va urma drumul, în ordine, la München, Belgrad şi Estoril, apoi la Düsseldorf şi Nisa, chiar înainte de Paris. BRD Năstase-Ţiriac Trophy şi-a găsit, în fine, locul potrivit în calendar.

Preţuri între 20-40 de lei
Biletele pentru BRD Năstase-Ţiriac Trophy, ediţia 2012, au preţuri cuprinse între 20 şi 40 de lei. În primele două zile ale turneului, adică 21 şi 22 aprilie, la calificări intrarea va fi liberă. Începînd de luni, 23 aprilie, atunci cînd debutează jocurile de pe tabloul principal, preţul unui bilet este de 20 de lei. Costul unui tichet va fi de 20 de lei pînă joi inclusiv. Vineri, în ziua sferturilor de finală, un bilet va costa 25 de lei. Sîmbătă, la semifinalele de simplu şi la finala de dublu, biletul va fi 35 de lei, iar duminică, atunci cînd se va disputa ultimul act la simplu, un bilet va costa 40 de lei.

Distribuţie schimbată
Gheorghe Hagi, Andrei Pavel, Iosif Rotariu şi Horia Tecău vor juca duminică, 22 aprilie, de la ora 18:00, un meci caritabil. Iniţial, Ilie Năstase trebuia să intre pe teren, dar el a fost înlocuit de Horia Tecău. Intrarea publicului este liberă, în limita locurilor disponibile pe Arena Centrală.  Tricourile jucătorilor vor fi scoase la licitaţie pe pagina oficială de Facebook a turneului, sumele obţinute în urma licitaţiei vor fi donate fetiţei lui Iosif Rotariu, Kassandra, care va fi supusă unor intervenţii chirurgicale.Organizatorii au pregătit o surpriză şi mai mare spectatorilor: pe 24 aprilie, de la ora 19:00, va intra pe zgura bucureşteană John McEnroe, alături de Pavel, Năstase şi Bahrami, în "Patru stele de energie", preţul unui bilet fiind de 100 de lei.

Intrare liberă
Copiii cu vîrstă preşcolară, elevii, studenţii şi pensionarii beneficiază de acces liber în perioada 21-23, la fel ca toţi spectatorii, şi 25-27 aprilie, în limita a 1.000 de intrări pe zi. Spectatorii vor avea parte şi de alte surprize din partea sponsorilor, care oferă diverse premii şi cadouri.

Calendarul ATP din perioada de zgură
9-15 aprilie    Casablanca    ATP 250    Pablo Andújar
Houston    ATP 250    Juan Mónaco
15-22 aprilie    Monte Carlo    Masters 1000
23-29 aprilie    Bucureşti    ATP 250
Barcelona     ATP 500
30 aprilie-6 mai    München    ATP 250
Belgrad    ATP 250
Estoril    ATP 250
6-13 mai    Madrid    Masters 1000
13-20 mai    Roma    Masters 1000
20-26 mai     Nisa    ATP 250
Düsseldorf    ATP 250

Punctele acordate jucătorilor la simplu
ATP 250
Învingător    250
Finalist    150
Semifinale    90
Sferturi    45
Turul 2    20
Turul 1    10

Premiile de la BRD Năstase-Ţiriac Trophy (398.250 de euro)
Simplu
Învingător    71.900 de euro
Finală    37.860 de euro
Semifinale    20.510 de euro
Sferturi    11.685 de euro
Turul 2    6.885 de euro
Turul 1    4.080 de euro

Dublu
Învingători    21.800 de euro
Finală    11.480 de euro
Semifinale    6.220 de euro
Sferturi    3.560 de euro
Turul 1    2.090 de dolari

3 wild-card-uri vor fi acordate la BRD Năstase-Ţiriac, ele urmînd a fi anunţate sîmbătă
2 locuri sînt rezervate pentru jucătorii care au clasamentul îngheţat
4 jucători vor urca pe tabloul principal din calificări
2 este numărul ediţiilor în care s-a impus Gilles Simon la Bucureşti, el fiind singurul jucător care a reuşit să facă acest lucru, în 2007 şi 2008
4 este numărul maxim de reprezentanţi ai unei ţări pe tabloul principal, acestea fiind Germania şi Italia, urmate de Franţa cu trei

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (4)
cordos_eu
cordos_eu  •  20 Aprilie 2012, 23:22
Postat de neacaisa pe 20 Aprilie 2012, 16:11

tabloul de calificari nu a aparut pentru ca organizatorii au tras de timp ca niste milogi pt acordarea wild-cardurilor sperand ca poate wawrinka sau gasquet se vor hotari sa vina. penibil.

frate, de ce esti atat de destept? ai interese ca nimeni ca si Crivoi sa primeasca wild-card? foarte bine ca au tras de timp, probabil ca Wawrinka vine fiindca a pierdut azi la Nadal dar a facut un meci bun. sper sa vina si Gasquet. deci sunt 3 wild-carduri si 2 se acordau romanilor dar tinand cont ca Ungur s-a calificat pe tablou dupa retragerea lui Benneteau care s-a accidentat si Petzschner, cred ca un wildcard trebuie sa ramana la Copil si cele 2 sa mearga la Wawrinka si Gasquet, nu Crivoi sau alt roman fara valoare. fara suparare, Victor Crivoi, da?

neacaisa
neacaisa  •  20 Aprilie 2012, 16:11

tabloul de calificari nu a aparut pentru ca organizatorii au tras de timp ca niste milogi pt acordarea wild-cardurilor sperand ca poate wawrinka sau gasquet se vor hotari sa vina. penibil.

steaua.libera
steaua.libera  •  20 Aprilie 2012, 15:30

Competitia are un site de toata jena! Am incercat sa intru sa vad tabloul calificarilor si ghice ce! Nu mergea!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează
Close