FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - STEAUA, 1 NOIEMBRIE, ANTENA 1, ORA 21:00

Pupat Piaţa Floreasca

Articol de - Publicat joi, 30 octombrie 2008 00:00

Acţionarii dinamovişti s-au întîlnit marţi seară şi au decis să nu se mai contreze prin presă pentru a nu-i afecta pe jucători înaintea meciului cu Steaua

Conducerea roş-albilor a reuşit, după două luni, să se reunească în totalitate. Borcea, Badea, Turcu, Săvulescu şi Walter au dezbătut subiectul principal: declaraţiile belicoase din ultimul timp, în special ale lui Vasile Turcu, la adresa preşedintelui Nicolae Badea.

"A fost o discuţie amicală între asociaţi şi parteneri. Avem o datorie morală faţă de Dinamo şi s-a decis să punem umărul pentru realizarea proiectelor clubului. Sper că sîntem oameni de cuvînt şi dorim cu toţii să nu mai avem discuţii în contradictoriu. Trebuie să formăm o familie, doar avem acelaşi interes. Nu ne-a obligat nimeni să investim la Dinamo, am venit cu inima deschisă, ca la cununie, de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni, de aceea trebuie să fim receptivi la problemele clubului", a zis Turcu.

Vicepreşedintele dinamovist a completat: "Avem acelaşi ţel şi avem toţi aceleaşi drepturi şi obligaţii. Fiecare dintre noi. Să fim toţi lîngă preşedintele executiv Cristi Borcea, să-l sprijinim şi să sperăm că lucrurile vor merge bine. Cele rele să se spele, cele bune să se adune!".

"La Dinamo, toţi punem suflet, investim, de aceea ar trebui să fim uniţi. E anormală situaţia să aducem bani de acasă şi să ţinem duşmănie!"
Vasile Turcu, vicepreşedinte Dinamo

"Pînă la vară o mai duc"
Cristi Borcea a vorbit despre posibilitatea să o părăsească pe Dinamo: "Formăm o echipă la nivelul conducerii, cred cu siguranţă că sîntem o echipă. Dacă nu există susţinere totală la nivelul administrativ, atunci de ce să mai continuu?! Pînă în iarnă, vară, o mai duc. Am neglijat familia şi afacerile pentru Dinamo. Mă termină toate aceste conflicte, însă Dinamo e viaţa mea!".

Undă verde pentru Giovanni
Vasile Turcu spune că toate transferurile de la Dinamo se vor face prin Giovani Becali. "Nu mai iau nici un jucător fără aprobarea lui Giovanni. Rednic va propune, dar dacă Giovanni nu-şi dă acceptul, nu mai luăm pe nimeni, pentru că el este cel mai bun impresar din ţară, care a transferat jucători mari la echipe de top din străinătate. Am încredere deplină în el!", a zis Turcu la Telesport.

Citește și:

Marius Ștefănescu ar fi aproape de FCSB, deși Dioszegi spunea că „onoarea nu se poate cumpăra
Superliga
Marius Ștefănescu ar fi aproape de FCSB, deși Dioszegi spunea că „onoarea nu se poate cumpăra" » Acum, oficialii de la Sepsi se contrazic în declarații
A dat gol în finala mică a Campionatului Mondial, iar acum este aproape de un transfer la Rapid » Ce mutare de proporții pregătesc giuleștenii

Florentin Petre a semnat cu Dinamo, asistat de Anamaria Prodan, și e făcut praf de Cornel Dinu

„Te ridică sau te bagă în pământ” » Horațiu Moldovan a povestit cum a cucerit-o pe Aza Gabriela: „Prima noastră întâlnire a fost la asigurări”

Iubita unui jucător cu 400 de meciuri în Seria A i-a mărturisit Dilettei Leotta: „De asta dormim în camere separate”

Comentarii (2)
 •  30 Octombrie 2008, 11:19

turcu dovedeste inca o data ca nu are treaba cu nimic decat cu bisnita.Antrenorul o sa ceara jucatori dar impresarul o sa hotarasca daca acel jucator poate fi inclus in planurile tactice ale echipei.niste manageri mai meseriasi nici ca se putea!

 •  30 Octombrie 2008, 04:02

LILIPUTULE te vezi un mic Becali ,Nu`l mai copia ca ne aduci la sapa de lemn saracie !!!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează