SPORTURI  »  BOX  »  BOX

Campionul e acasă!

Articol de - Publicat sambata, 01 noiembrie 2008 00:00

Lucian Bute a revenit în România pregătit pentru o vacanţă alături de familie, iar din februarie va intra din nou în sala de antrenamente. Campionul mondial la categoria semimijlocie în versiunea IBF, Lucian Bute, a revenit ieri, în jurul prînzului, în România. El şi-a apărat centura după o decizie la puncte în unanimitate în faţa mexicanului Librado Andrade, în urmă cu o săptămînă.

"M-am întors acasă, sînt fericit şi foarte bucuros că nu v-am dezămăgit" au fost primele cuvinte ale lui Lucică pe aeroport. Despre experienţa din meciul cu Andrade, Bute consideră că încăpăţînarea lui a făcut să nu-şi asculte antrenorul în ultima rundă şi să greşească.

"M-a luat valul şi nu am mai vrut să ascult. Este eroarea mea, mi-o asum, dar cei 18.000 de oameni din sală mi-au dat puterea să mă ridic. În acele momente, cînd eram la podea, m-am gîndit la familia mea şi la susţinătorii mei de acasă şi din sală. A fost greu, poate cel mai greu meci al meu, dar l-am dominat de la cap la coadă şi am cîştigat", a precizat campionul.

Pentru Bute urmează o vacanţă de o lună, pe care o va petrece alături de familie. "Sînt foarte obosit şi am nevoie de o pauză. Voi pleca la părinţii mei, la Galaţi, unde mă voi relaxa. A fost o perioadă grea de pregătire care m-a suprasolicitat".

Citește și:
Îl recunoști? Fostul număr 1 ATP, nomad în Munții Atlas: „Casa noastră - mama natură”
Tenis
Îl recunoști? Fostul număr 1 ATP, nomad în Munții Atlas: „Casa noastră - mama natură”
Ion Țiriac își face muzeu cu elefanții pe care i-a împușcat în Africa: „O să fie o coadă mare!” » În ce oraș din România va fi amplasat
Tenis
Ion Țiriac își face muzeu cu elefanții pe care i-a împușcat în Africa: „O să fie o coadă mare!” » În ce oraș din România va fi amplasat
„O să îmi pun o poză în lenjerie și o să îmi bubuie Instagramul” » Gluma sportivei numită „cea mai frumoasă din România”
Handbal
„O să îmi pun o poză în lenjerie și o să îmi bubuie Instagramul” » Gluma sportivei numită „cea mai frumoasă din România”
Emisarul lui Donald Trump a propus înlocuirea Iranului cu Italia la Mondial » Care ar fi planul ascuns
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Emisarul lui Donald Trump a propus înlocuirea Iranului cu Italia la Mondial » Care ar fi planul ascuns
EXCLUSIV FOTO Trump va replica în București Trump Tower din Chicago
Profit.ro
EXCLUSIV FOTO Trump va replica în București Trump Tower din Chicago
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ion Țiriac s-a întors din China și dezvăluie cadoul exorbitant pe care i-l face Nadiei, la 50 de ani de la Montreal: „Pe 18 iulie îi dau cheile”

Îl recunoști? Fostul număr 1 ATP, nomad în Munții Atlas: „Casa noastră - mama natură”


Comentarii (7)
 •  01 Noiembrie 2008, 10:38

luciane, esti no 1. e foarte bine ca ai invatat din greseala asta, asa si trebuie; multumeste sortii ca ai avut noroc cu gongul de final; asta este, norocul surade celor puternici, invingatorilor! si tu esti unul dintre cei mai mari. ramai modest, antreneaza-te bine si cu seriozitate, noi toti o sa fim alaturi de tine! daca ii acorzi si o revansa ar fi si mai bine. in felul asta le inchizi gura la toti carcotashii. MULT SUCCESS!

 •  01 Noiembrie 2008, 10:17

dupa parerea a 80% din cetetenii Romaniei Lucian AI PIERDUT meciul cu Andrade .De ce nu recunosti si tot spui ca-i mai dai o sansa?????

 •  01 Noiembrie 2008, 09:09

meciul cu andrade a fost pierdut....arbitrul a schimbat deznodamnatul...tin cu bute si voi tine..dar as avea taria sa recunosc ca am pierdut meciul...poate ar fi cel mai frumos gest...dar in lumea banilor ce mai conteaza cel mai frumos gest....success in continuare

Vezi toate comentariile (7)
Comentează
Selecționerul Gică Hagi: „Am un mesaj pentru cei mai bogați oameni din România!”
Selecționerul Gică Hagi: „Am un mesaj pentru cei mai bogați oameni din România!”