INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  GRUPA H » REAL - JUVENTUS 0-2

Omul negru

Articol de GSP - Publicat joi, 06 noiembrie 2008 00:00

Del Piero a decis meciul din două execuţii extraordinare. Atacantul de 33 de ani marcase şi în turul de la Torino

Alessandro Del Piero a devenit un adevărat coşmar pentru Real. "De fiecare dată cînd ne întîlnim, nu mă iartă", şi-a mărturisit Casillas psihoza, nu întîmplător. Aflat la a doua tinereţe (33 de ani), :O Alex l-a bătut pe portarul spaniol şi în Italia (2-1), i-a dat şi aseară două goluri (2-0).

Au fost execuţii de senzaţie, inspirate parcă de marele Maradona, noul selecţioner argentinian fiind în tribună alături de Bilardo. Prima dată (17) a preluat o minge recuperată de Marchionni, după o pasă greşită aiurea de Guti, şi a înscris cu un şut plasat de la 23 de metri, în dreapta lui Casillas. Mingea s-a aşezat apoi (67) aproape la fel la cealaltă poartă. Del Piero şi-a probat din nou măiestria şi a trimis tot lîngă bară dintr-o lovitură liberă de la 28 de metri. Iker a avut partea lui de vină, fixîndu-şi eronat zidul.

Rămasă fără Robben, accidentat la încălzire, Real şi-a pierdut o dată cu olandezul şi din viteză. În zadar a alergat după gol. Încîlciţi şi nesiguri, madrilenii n-au găsit decît rareori soluţii să ducă mingea periculos în careul advers, facilitînd blocajul torinezilor. Care puteau chiar majora diferenţa dacă, cine altul?, ;) acelaşi Del Piero nu nimerea doar bara (86). Învinsă, trupa lui Schuster a început să tremure pentru calificare după ce Zenit a bătut în Belarus, 2-0 cu BATE.

“Nu-mi vine să cred ce mi-a făcut iar Del Piero. A fost diabolic! Nu ştiu ce s-ar face Juventus fără el”
IKER CASILLAS, portar Real Madrid

Citește și:
MM Stoica a depus armele și l-a mustrat public pe jucătorul FCSB-ului: „Ar trebui să vorbească mai mult de jocul lui!”
Europa League

Titi Aur și-a scos la vânzare vila de 800.000 de euro: „5 dormitoare, piscină acoperită, saună, grădină” » În ce oraș din România se află
Altele

Ce șanse mai are FCSB să prindă play-off-ul pentru „optimile” Europa League: NU e imposibil!
Europa League
Ce șanse mai are FCSB să prindă play-off-ul pentru „optimile” Europa League: NU e imposibil!
L-a uitat rapid pe jucător » Cea mai sexy fotbalistă tocmai și-a oficializat relația cu ispita de la Insula Iubirii
Stiri extrasport
L-a uitat rapid pe jucător » Cea mai sexy fotbalistă tocmai și-a oficializat relația cu ispita de la Insula Iubirii
SURPRIZĂ Puternica familie Dayan din Israel scoate la vânzare un palat din centrul Bucureștiului
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”

Comentarii (12)
 •  06 Noiembrie 2008, 18:26

BRAVO PT.EL FORZA JUVE!

 •  06 Noiembrie 2008, 16:31

DEL PIERO o legenda vie a fotbalului mondial...un exemplu pt baietii din liga lui MITICA care vor doar prime..

 •  06 Noiembrie 2008, 11:37

Juve - echipa mea de suflet. Del Piero - sufletul lui Juve. Sunt foarte fericit ca Juve a batut dublu Realul in acest sezon. Forza Del Piero ! Forza Juve ! CL va apartine !

Vezi toate comentariile (12)
Comentează