FOTBAL  »  Superliga  »  POLI IAŞI

Sorin Boca: "Pînă la reluarea pregătirilor sper să achităm măcar o parte din datoriile către jucători"

Articol de GSP - Publicat marti, 30 decembrie 2008 00:00

Preşedintele executiv al Politehnicii Iaşi, Sorin Boca, a declarat marţi că în ultima săptămînă a reuşit să achite ratele contractuale aferente lunii octombrie majorităţii jucătorilor grupării din Copou.

"Din păcate, nu am reuşit să achităm toate datoriile către jucători înainte de Anul Nou, aşa cum ne-am propus. Acţionarii noştri au fost ocupaţi cu sărbătorile şi nu au reuşit să strângă banii de care aveam nevoie. Am primit nişte bani de la Liga Profesionistă de Fotbal din drepturile TV şi am achitat ratele contractuale la 80 la sută din jucători, pe luna octombrie. Formele de plată au fost făcute în Ajunul Crăciunului, în aceste zile cred că banii au intrat în conturile jucătorilor. Nu este ceea ce şi-au dorit, dar cred că sunt bineveniţi şi aceşti bani", a declarat Sorin Boca.

Oficialul ieşenilor speră ca în luna ianuarie a anului 2009 să fie achitate şi celelalte datorii. "Eu sunt totuşi optimist că lucrurile se vor rezolva în cel mai scurt timp în anul 2009. Ne dorim ca pînă la reluarea pregătirilor să achităm dacă nu toate datoriile către băieţi, măcar o mare parte". Mai mult, Boca a afirmat că un alt obiectiv al său pentru noul an, în afară de achitarea datoriilor clubului, este şi evitarea retrogradării grupării din Copou.

Poli Iaşi a terminat turul campionatului pe locul 15, cu 16 puncte. În primele 17 etape ale Ligii I, moldovenii au înregistrat 4 victorii, 4 egaluri şi 9 înfrângeri şi au golaveraj negativ, 13-25. Ieşenii se află pe primul loc retrogradabil, la 3 puncte distanţa de ocupanta locului 14, Farul Constanţa.

Sursa: NewsIn

Citește și:
Daniel Pancu, exasperat: „Când îl văd, îmi vine să o iau pe partea cealaltă” » A calculat în procente șansele lui CFR la titlu
Superliga

Sorana s-a antrenat pe „Bernabeu”, iar colega din circuit nu s-a putut abține: „Ai corpul ideal”
Tenis

Răzvan Lucescu a pierdut incredibil finala Cupei Greciei: PAOK, învinsă în prelungiri de OFI Creta
Campionate
Răzvan Lucescu a pierdut incredibil finala Cupei Greciei: PAOK, învinsă în prelungiri de OFI Creta
Se cunosc primele echipe calificate în Final 4-ul Ligii Campionilor la handbal feminin!
Handbal

ULTIMA ORĂ A 3-a zi de scumpiri mari în toate benzinăriile. Motorină mai ieftină de 9 lei - doar în stațiile Petrom
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ion Țiriac s-a întors din China și dezvăluie cadoul exorbitant pe care i-l face Nadiei, la 50 de ani de la Montreal: „Pe 18 iulie îi dau cheile”

Îl recunoști? Fostul număr 1 ATP, nomad în Munții Atlas: „Casa noastră - mama natură”

Comentarii (5)
 •  03 Ianuarie 2009, 15:28

comentariul inferiorului vexx demonstreaza necesitatea imediata ca vasluienii sa aibe soarta 3vr3ilor din perioada interbelica.untermenscheni ce sunteti, v-as pune pe toti la peretele fiecarei camere de camin din campusurile iesene si v-as 3xecuta pe loc, n3norocitii dr3q.

 •  02 Ianuarie 2009, 12:22

vexx, untermenschenule ce esti fatat pe campul din satul vaslugi, daca ai veni aici cu tupeul cu care scrii despre un oras care e metropola pe langa satul ala prafuit, ti-as scoate inima din piept. o rasa ca cea din care faci tu parte merita a fi e.xterminata.jegule.

 •  30 Decembrie 2008, 22:39

va rugam inchideti acest site............dak un nesimtit isi permite sa jigneasca orasul iasi.............e clar de tot............poate ai ceva cu mascaricii boca,nechita,popa......dar cu iasul ce ai?.....un oras superb.............

Vezi toate comentariile (5)
Comentează