SPORTURI  »  HANDBAL  »  LARVIK-OLTCHIM 25-27

Steluţa Luca a primit cadou un şirag de mărgele!

Articol de - Publicat duminica, 11 ianuarie 2009 00:00

Interul dreapta al Oltchimului, Steluţa Luca, a fost desemnată cea mai bună jucătoare a Oltchimului după meciul cîştigat la Larvik. Steluţa a primit din partea organizatorilor o pereche de mărgele. "Pot să mă mărit", a glumit vîlceanca. Apoi ea a compentat succesul în faţa norvegiencelor, 27-25. "Vreau să-i mulţumesc fizioterapeutului Adrian Ionescu. Toată săptămîna mi-a masat spatele pentru că am avut dureri mari. În plus, nu am făcut decît trei antrenamente din opt înaintea meciului", a declarat Luca.

Românca spune că Oltchim le-a surprins pe nordice cu apărarea avansată, cinci plus unu. "Toată săptămîna am înjurat la antrenamente, că nu ne ieşea nimic. La meci însă a fost altfel. Ne-am mobilizat şi am arătat că avem valoare". Steluţa visează la Liga Campionilor. "E mult pînă acolo, dar trebuie să luăm totul uşor, să facem pas cu pas. Cine nu-şi doreşte trofeul Ligii Campionilor", a încheiat Luca.

Citește și:
El este omul cu banii din spatele noului proiect Sportul Studențesc: deține un imperiu!
Superliga

A început competiția misterioasă cu peste 100 de țări participante » Putin, Erdogan și președintele Chinei au fost prezenți la o ceremonie de deschidere cum n-a mai existat
Altele

Cine o conduce pe FCSB, de fapt, din umbră » Insider GSP: „El face totul la echipă, e «spionul» lui MM! A început să ridice tonul”

Soția lui Adrian Mutu intră în televiziune » Va fi noua prezentatoare a postului: „E momentul”
Stiri extrasport
Soția lui Adrian Mutu intră în televiziune » Va fi noua prezentatoare a postului: „E momentul”
VIDEO Dacia inventează motorul TRIBRID.
Profit.ro
VIDEO Dacia inventează motorul TRIBRID. "Oprește-te pentru filmul cu roboții!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

A început competiția misterioasă cu peste 100 de țări participante » Putin, Erdogan și președintele Chinei au fost prezenți la o ceremonie de deschidere cum n-a mai existat

EXPLOZIV! Florin Tănase, atac devastator la MM Stoica după scandalul de la FCSB: „Ar trebui să-l dai ca exemplu, nu să fii smardoi!”

Comentarii (2)
 •  12 Ianuarie 2009, 23:00

Multumim Steluta. Ai fost MARE.Se ved dorinta si ambitia in ochii tai pe teren.

 •  11 Ianuarie 2009, 21:26

Of Stela,ce ne-ai lipsit la europene!...daca ai fi raspuns convocarii impreune cu Ione niciodata nu ne impiedicam de Spania!Asta-i viata sper ca impreuna cu echipa sa castigati LC!Felicitari esti si ramai o mare campioana!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează