INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  AZERBAIDJAN

Adrian Neaga a fost desemnat jucătorul etapei în Azerbaidjan!

Articol de GSP - Publicat miercuri, 15 aprilie 2009 00:00

Adrian Neaga devine din ce în ce mai mult om de bază pentru Neftci Baku. Fostul stelist a fost omul partidei cu Khazar Lenkoran, oferind două pase de gol la reuşitele coechipierilor Tagizade (10) şi Cansun (90). Acestea au fost, de altfel, şi singurele reuşite ale jocului, cîştigat cu 2-1 de echipa lui Neaga.

După evoluţia din meciul cu Khazar, Adrian Neaga a fost desemnat jucătorul etapei în campionatul din Azerbaidjan, toată lumea lăudînd prestaţia decisivă a mijlocaşului român. În urma acestui succes, Neftci Baku ocupă poziţia a 7-a.

Citește și:
Cornel Dinu își vinde vila cu 6 camere și 7 băi: „Finisaje premium”. Prețul solicitat
Stiri extrasport
Cornel Dinu își vinde vila cu 6 camere și 7 băi: „Finisaje premium”. Prețul solicitat
Marius Șumudică a scos echipa de pe teren în timpul derby-ului cu U Cluj, apoi a dezvăluit: „Știți ce mi-a zis Chipciu?”
Cupa Romaniei
Marius Șumudică a scos echipa de pe teren în timpul derby-ului cu U Cluj, apoi a dezvăluit: „Știți ce mi-a zis Chipciu?”
Lovitură de teatru în Serie A, Dan Șucu petrece!
Campionate
Lovitură de teatru în Serie A, Dan Șucu petrece!
Milionarul român se opune construirii noului stadion » Miza este uriașă
Liga 2

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China

Comentarii (9)
 •  18 Aprilie 2009, 01:33

lasa rica bine si asa mai rau daca te desemnau trompeta etapei.

mike1
mike1  •  15 Aprilie 2009, 23:52

Cer televiziunilor sa se televizeze si meciurile lui neftici baku!de ce sa-l lasam pe ratoi singur cu arabii lui!

 •  15 Aprilie 2009, 23:38

Da, cum sa nu? Sa-l luam la nationala! :))

Vezi toate comentariile (9)
Comentează