FOTBAL  »  Superliga  »  UNIREA URZICENI E CAMPIOANĂ ÎNAINTEA ULTIMEI ETAPE DACĂ POLI NU PRIMEŞTE PUNCTELE DE LA TAS!

Nicolae Badea îl atacă pe Rednic: "Lipsa de formă pe final de campionat e o scuză, dar noi nu am fost mai buni nici la începutul returului" :)

Articol de GSP - Publicat duminica, 31 mai 2009 00:00

Preşedintele CA al Dinamo, Nicolae Badea, a comentat prestaţia elevilor lui Mircea Rednic în jocul cu FC Braşov şi îl înţeapă pe antrenorul Mircea Rednic, pe care îl acuză pentru forma slabă a jucătorilor în finalul stagiunii.

"A fost o evoluţie proastă a lui Dinamo, la fel ca la Urziceni, am ratat ambele meciuri în care trebuia să ne dovedim valoarea. Jocul de săptămîna trecută a fost foarte prost, noi am fost slabi şi nu am reuşit să aducem pericolul în preajma careului advers.

Poate fi invocată criza de formă din finalul stagiunii, dar noi am fost într-o situaţie similară şi la începutul returului. Cu Braşovul nu am scos nici un punct, cu Urziceniul la fel, în planul erorilor tehnice sau administrative, vom discuta într-o formă realistă după ultima etapă
. Reacţia suporterilor e de înţeles, nu ştiu ce s-a întîmplat în fapt, nu am încă informaţii în acest sens. Toată lumea avea aşteptări mari, îmi pare foarte rău că i-am dezamăgit", spus Badea la Recursul Etapei pe GSP TV

Citește și:
Săpunaru, atac vulgar în direct: „Să nu-l mănânce în c*r, poate el să vorbească în fața mea?”
Superliga
Săpunaru, atac vulgar în direct: „Să nu-l mănânce în c*r, poate el să vorbească în fața mea?”
RUȘINE de proporții! Campioana Arsenal, eliminată de liga a patra
Campionate
RUȘINE de proporții! Campioana Arsenal, eliminată de liga a patra
Scandal pe aeroport: tatăl lui Lamine Yamal ar fi scuipat-o în față
Campionate
Scandal pe aeroport: tatăl lui Lamine Yamal ar fi scuipat-o în față
Sportiva care a urinat în timp ce încerca să ridice aproape 200 de kilograme a postat clipul pe Instagram: „Întrebarea este alta”
Altele
Sportiva care a urinat în timp ce încerca să ridice aproape 200 de kilograme a postat clipul pe Instagram: „Întrebarea este alta”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (11)
 •  01 Iunie 2009, 01:20

pentru toti dinamovisti si mai ales pt. burcica dedic melodile : ,,am bani si n-am valoare ,, si ,, suparat ,suparat sunt doamne suparat,, . uooo la abator cu voi cainilor

 •  01 Iunie 2009, 01:19

pentru toti dinamovisti si mai ales pt. burcica dedic melodile : ,,am bani si n-am valoare ,, si ,, suparat ,suparat sunt doamne suparat,, . uooo la abator cu voi cainilor

 •  01 Iunie 2009, 01:02

Uai ce mi-ati facut seara:)))=))=))

Vezi toate comentariile (11)
Comentează