INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  STATELE UNITE

Beckam: "Îmi termin contractul cu LA Galaxy, apoi revin la AC Milan"

Articol de GSP - Publicat luni, 01 iunie 2009 00:00

Internaţionalul englez al lui LA Galaxy, David Beckham, care în acest an a evoluat sub formă de împrumut la AC Milan, a afirmat că îşi doreşte să se întoarcă la clubul italian la finalul angajamentului cu gruparea nord-americană.

"Întotdeauna am spus că mă voi întoarce să termin sezonul alături de Galaxy. Recunosc însă că nu mă aşteptam să stau şase luni în Serie A, dar mă bucur că am avut oportuitatea să joc la AC Milan în toată acestă perioadă. După partida cu Andorra voi lua o pauză , apoi mă voi întoarce în America, pentru finalul campaniei în MLS. În final, vreau să revin la Milan", a declarat mijlocaşul în vârstă de 34 de ani.

Cred că ceea ce mă împinge de la spate este dorinaţa enormă de a-mi reprezenta ţara la turneul final din Africa de Sud. Deocamdată, nimic nu îmi grantează că voi fi prezent la Campionatul Mondial de anul viitor, dar sper că fac ceea ce trebuie pentru a rămâne în vederile selecţionerului".

sursa: NewsIn

Citește și:
„VAR Review: Mistaken Identity” » Noua regulă FIFA, aplicată în premieră la CM 2026, a creat confuzie
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

„Alona”, rivala care i-a făcut coșmaruri Simonei Halep, îndrăzneață în Grecia: „Pe curând, Mykonos”
Tenis

Jovo Lukic a încurcat planurile gazdei Canada! Prima remiză a Mondialului din 2026

În a doua zi de Mondial, Ștefan Bănică junior le-a răspuns contestatarilor: „Nu vă ambalați!”

INEDIT Românii au ajuns al doilea cel mai mare grup de antreprenori străini din Spania
Profit.ro
INEDIT Românii au ajuns al doilea cel mai mare grup de antreprenori străini din Spania
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

EXCLUSIV | Fotbalistul de națională a fost vândut în plină criză! + Cu cine semnează: „E doar o chestiune de ore”

„Alona”, rivala care i-a făcut coșmaruri Simonei Halep, îndrăzneață în Grecia: „Pe curând, Mykonos”

Comentarii (3)
webstar99
webstar99  •  12 Iulie 2009, 20:13

bai grn=))...suntem romani c naiba=))...scriem cum auzim:))))

 •  01 Iunie 2009, 17:41

David Beckham nu BECKAM! incultilor!

ronaldo666
ronaldo666  •  01 Iunie 2009, 17:41

super jucator nu mai esti k in tinerete dar tot cred k vei fi prezent la cm sh sh ronaldo care a demonstrat k merita dupa meciurile din campionatul braziliei

Vezi toate comentariile (3)
Comentează