Articol de GSP - Publicat luni, 01 iunie 2009 00:00
Vasile Turcu a făcut o dezvăluire extrem de interesantă în această seară, relatînd o discuţie pe care a avut-o cu Cristi Borcea la începutul returului, legată de situaţia antrenorului Mircea Rednic:
"Nu poţi să-ţi baţi joc de un brand, de nişte investitori. Am avut cel mai bun lot din România, dar n-am avut echipă. Chiar după meciul cu Mediaşul mi-am dat seama că ceva nu este în regulă.
Borcea mi-a zis că Rednic trebuia să fie demis acum 4 sau 5 etape, dar am zis să continuăm aşa. Chiar şi după primele 2 etape din retur s-a discutat de demiterea lui!
Braşovul i-a dat o lecţie de fotbal şi în iarnă, şi acum. Noi am pierdut campionatul, pe mîna antrenorului şi a jucătorilor", a spus Turcu la sportro.
Dinamo a început foarte greu sezonul de primăvară, irosind puncte importante în meciurile cu CS Otopeni, Gaz Metan, Universitatea Craiova, dar şi mai tîrziu, pe terenul lui Poli Iaşi.
Însă, după spusele lui Turcu, Rednic a fost la un pas de demitere deşi era lider în Liga 1! :O

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
„Alona”, rivala care i-a făcut coșmaruri Simonei Halep, îndrăzneață în Grecia: „Pe curând, Mykonos”