FOTBAL  »  Superliga  »  UNIREA URZICENI - STEAUA, MIERCURI, ORA 20:00, ANTENA 1 ŞI GSP.RO

Dumitru Dumitriu ştie secretul Unirii: "Comportamentul patronului aproape invizibil Bucşaru a avut un rol esenţial"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 10 iunie 2009 00:00

Fostul antrenor al Stelei, Dumitru Dumitriu, spune că Unirea Urziceni se află pe locul I datorită managementului excelent existent la club şi subliniază meritul foarte important al lui Dan Petrescu în atingerea acestei performanţe. Dumitriu consideră că secretul ascensiunii ialomiţenilor îl reprezintă autoritatea pe care tehnicianul o are în vestiarul echipei şi laudă progresul pe care l-a făcut Unirea în numai 3 ani.

"Nu ştiu dacă a fost un sezon mai bun, dar cu siguranţă a fost mai disputat. Echipele care au demonstrat per ansamblu dibăcie în a conduce, au avut linişte şi s-au concentrat exclusiv pe ceea ce au de făcut în teren, se bucură acum.

Poziţia în care se află astăzi Unirea Urziceni e una meritată, au un antrenor foarte talentat care a reuşit să ducă în 3 ani o echipă de liga a 3-a în Liga Campionilor. Să nu-i uităm pe Mihai Stoica, un manager foarte bun, şi pe patronul aproape invizibil Dumitru Bucşaru. Modul în care proprietarul echipei s-a comportat ar trebui să fie un exemplu pentru toţi conducătorii.

Cu imixtiuni la echipă, cu tulburări, nu se poate face performanţă. Liderul în vestiar e numai antrenorul, nimeni altcineva. Cînd tehnicianul e subjugat şi nu poate să facă ceea ce îşi doreşte, echipa simte. În cazul în care e scandal, şi nu toată lumea trage în aceeaşi direcţie, echipa are de suferit", a spus Dumitriu pentru gsp.ro.

Citește și:
UEFA a reacționat imediat după ce Răzvan Marin a reușit un gol magistral în Liga Campionilor
Liga Campionilor
UEFA a reacționat imediat după ce Răzvan Marin a reușit un gol magistral în Liga Campionilor
Ce s-a întâmplat în momentul reîntâlnirii dintre Cristi Chivu și Jose Mourinho
Liga Campionilor
Ce s-a întâmplat în momentul reîntâlnirii dintre Cristi Chivu și Jose Mourinho
Marius Lăcătuș „l-a citit” pe Gigi Becali: „Antrenorul cu care s-a înțeles va fi pus a doua zi”
Superliga
Marius Lăcătuș „l-a citit” pe Gigi Becali: „Antrenorul cu care s-a înțeles va fi pus a doua zi”
Soția românului dat afară în Turcia a ieșit la atac: „Cartonaș roșu!”
Stranieri
Soția românului dat afară în Turcia a ieșit la atac: „Cartonaș roșu!”
Magazine închise în România. Deținătorul francizelor Intersport și Foot Locker, lovit de mediul de piață “deosebit de dificil”. A închis 2 magazine și accelerează restructurarea
Profit.ro
Magazine închise în România. Deținătorul francizelor Intersport și Foot Locker, lovit de mediul de piață “deosebit de dificil”. A închis 2 magazine și accelerează restructurarea
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (8)
 •  10 Iunie 2009, 16:35
Postat de pe 10 Iunie 2009, 16:06

Pai?ai facut jocurile de culise impreuna cu Bucsaru ca sa fi in masura sa afirmi asemenea penibilitati?!sau?

Mai citeste si tu presa de investigatie si o sa-mi dai dreptate. Nu iese fum fara foc!

 •  10 Iunie 2009, 16:06
Postat de pe 10 Iunie 2009, 15:44

Comportament aproape invizibil in fotbal, dar foarte vizibil la DNA. Daca nu iese Base presedinte in toamna, adio Unirea!!!

Pai?ai facut jocurile de culise impreuna cu Bucsaru ca sa fi in masura sa afirmi asemenea penibilitati?!sau?

 •  10 Iunie 2009, 15:44

Comportament aproape invizibil in fotbal, dar foarte vizibil la DNA. Daca nu iese Base presedinte in toamna, adio Unirea!!!

Vezi toate comentariile (8)
Comentează