FOTBAL  »  Superliga  »  FLASH

Ultimele noutăţi din fotbalul intern

Articol de GSP - Publicat sambata, 13 iunie 2009 00:00

URZICENI

Amicale cu Celtic şi Rangers

Dan Petrescu a stabilit deja programul pentru pregătirea viitorului sezon. Reunirea va fi pe 29 iunie, cînd e vizita medicală, apoi, în perioada 1-11 iulie, va urma un cantonament la Poiana Braşov. Pe 13 iulie, ialomiţenii vor merge la un turneu în Scoţia, pentru 12 zile, unde au programate amicale cu Celtic, cu Glasgow Rangers, cu Hibernians şi cu Kilmarnock. (George Şeitan)

CAZUL PENESCU-CCA

"Prezumaţi nevinovaţi"

Procurorul-şef al DNA Piteşti, Nistor Călin, a ţinut să precizeze ieri pentru Gazetă că "pînă la soluţionarea definitivă a cauzei, cei cercetaţi sînt prezumaţi nevinovaţi". Lui Cornel Penescu i-a fost prezentat ieri o parte din materialul de urmărire penală şi i s-a refuzat o nouă cerere de eliberare sub control judiciar. Luni va fi rîndul lui Lică, Bogaciu, Savaniu şi Corpodean, care urmează să fie trimişi în judecată. (Cristi Marinescu)

POLI IAŞI

Vine "Ciobi"

După plecarea lui Bergodi, preşedintele Sorin Boca a demarat căutările pentru nou tehnician. Boss-ul ieşenilor a negociat cu antrenorul Liviu Ciobotariu (foto) preluarea funcţiei de "principal". "Am discutat, dar acum nu pot să dau detalii. De luni voi putea spune mai multe", a explicat Ciobotariu, care va fi liber de contract de săptămîna viitoare, cînd îi expiră înţelegerea cu Otopeni. (Corina Marinaş)

Citește și:
Săpunaru, atac vulgar în direct: „Să nu-l mănânce în c*r, poate el să vorbească în fața mea?”
Superliga

RUȘINE de proporții: campioana Arsenal, eliminată de locul 18 din Liga a 4-a!
Campionate

Scandal pe aeroport: tatăl lui Lamine Yamal ar fi scuipat-o în față

Sportiva care a urinat în timp ce încerca să ridice aproape 200 de kilograme a postat clipul pe Instagram: „Întrebarea este alta”
Altele

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează