FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  UNIREA URZICENI - CFR CLUJ, DUMINICĂ, 21:00, ANTENA 1

Doar 22 de bilete s-au vîndut pentru Supercupa României de duminică :(

Articol de GSP - Publicat vineri, 24 iulie 2009 00:00

Până la sfârşitul zilei de joi, dintre cele 9.300 de bilete puse în vânzare pentru meciul Unirea Urziceni - CFR Cluj, contând pentru Supercupa României-Timişoreana, au fost vândute doar 22, informează, vineri, site-ul oficial al FRF.

Casele de bilete ale stadionului Giuleşti-Valentin Stănescu vor fi deschise şi vineri şi sâmbătă între orele 10.00-17.00, iar duminică, în ziua meciului, până la ora 21.00.

Clubul din Cluj a primit, la solicitarea sa, 396 de bilete, la Tribuna I, sectorul B. În ceea ce îi priveşte pe suporterii echipei Unirea Urziceni , conform cererii grupării ialomiţene, acestora li se va pune la dispoziţie, doar în ziua jocului, o casă de bilete specială. Tichetele de la Tribuna I, sectorul I, vor putea fi achiziţionate de suporterii campioanei en-titre doar pe baza Buletinului de Identitate/Cărţii de Identitate, care să ateste că sunt locuitori ai judeţului Ialomiţa.

Preţurile tichetelor de intrare la Supercupa României, puse în vânzare începând de miercuri, sunt: 20 de lei - Tribunele I şi a II-a, 10 lei - Peluza. Partida Unirea Urziceni - CFR Cluj, contând pentru ediţia 2009 a Supercupei României-Timişoreana, este programată, duminică, de la ora 21.00, pe stadionul Giuleşti-Valentin Stănescu.

Sursă: Mediafax

Citește și:
MM Stoica, anunț despre transferuri » Ce mutări țintește campioana: „Jucător U21 nu mai vine pentru că s-a răzgândit Gigi”
Superliga
MM Stoica, anunț despre transferuri » Ce mutări țintește campioana: „Jucător U21 nu mai vine pentru că s-a răzgândit Gigi”
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Campionate
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
Noutati auto
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
Tenis
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
VIDEO
Profit.ro
VIDEO "Trenul cu care facem cruce" - imagini dintr-un tren modernizat cu vagon restaurant
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (2)
alpin
alpin  •  25 Iulie 2009, 07:53

Federatia Romana a Frayierilor! Asa cum au programat finala Cupei unde nu ineresa pe nimeni, acum au programat Supercupa intrun oras unde fotbalul este doar pretext pentru huliganism! Chiar nu gandeste nimeni la FRF?!

 •  25 Iulie 2009, 06:57

la 99 de centi, parca as cumpara vreo doua sute, dar daca mi le dau fara TVA.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează