FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  UNIREA URZICENI - CFR CLUJ, DUMINICĂ, ORA 21:00, LIVE PE ANTENA 1 ŞI PAY-PER-VIEW PE GSPTV.RO

Gabriel Mureşan: "Supercupa e un trofeu, iar pentru noi orice trofeu este important, nu ca pentru alţii" ;)

gabriel muresan, cfr cluj
gabriel muresan, cfr cluj

Articol de GSP - Publicat sambata, 25 iulie 2009 00:00

Fundaşul lui CFR Cluj, Gabriel Mureşan, spune că formaţia sa trebuie să cîştige Supercupa României, duminică, în faţa campioanei Unirea Urziceni, pentru a porni cu un moral bun în noul sezon:

"E un trofeu, iar pentru noi orice trofeu e important. Aşa am procedat şi în cazul Cupei, pe care alţii o consideră neimportantă. Dincolo de faptul că poţi câştiga ceva e însă faptul că, prin acest meci, practic începem sezonul. Baţi, pleci cu moral bun! Pierzi, nu e bine! Noi vrem să învingem.

Totul depinde de noi, dacă vom reuşi să ne facem jocul, câştigăm fără probleme Cupa României".

Mureşan a vorbit şi despre obiectivele trasate de conducere pentru noul sezon:

Primul obiectiv e Supercupa. Apoi calificarea în grupele Ligii Europa, iar, în final, titlul şi Cupa României. Acestea sunt ţintele echipei CFR Cluj. Am ajuns aici, sus, trebuie să ne menţinem şi nu putem să o facem decât prin performanţe. Avem faţă de campioană, avem lot valoros, aşa că nu ne mai rămâne decât să ne apucăm de treabă", a spus Gabriel Mureşan pentru evz.

Citește și:
„Prostie monumentală!” » Reacție fermă de la FCSB în privința lui David Miculescu, după vestea din Cipru
Superliga
„Prostie monumentală!” » Reacție fermă de la FCSB în privința lui David Miculescu, după vestea din Cipru
Fosta atletă a devenit ispită: „Nu sunt doar o femeie-trofeu”
Stiri extrasport
Fosta atletă a devenit ispită: „Nu sunt doar o femeie-trofeu”
Detaliul care i-a impresionat pe englezi la Cristi Chivu: „Asta arată că are clasă și un viitor strălucit în fotbal”
Liga Campionilor
Detaliul care i-a impresionat pe englezi la Cristi Chivu: „Asta arată că are clasă și un viitor strălucit în fotbal”
Thierry Henry și-a ales favoritul la Balonul de Aur: „S-a mai întâmplat, faceți-vă temele!”
Campionate
Thierry Henry și-a ales favoritul la Balonul de Aur: „S-a mai întâmplat, faceți-vă temele!”
Magazine închise în România. Deținătorul francizelor Intersport și Foot Locker, lovit de mediul de piață “deosebit de dificil”. A închis 2 magazine și accelerează restructurarea
Profit.ro
Magazine închise în România. Deținătorul francizelor Intersport și Foot Locker, lovit de mediul de piață “deosebit de dificil”. A închis 2 magazine și accelerează restructurarea
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA

Comentarii (10)
 •  25 Iulie 2009, 13:47

Era suficient sa spui ca e important pt tine, voi, sa mai adaugi si -nu ca pentru altii- nu face decat sa te reprezinte petine si caracterul tau. Esti mediocru ca fotbalist si nu ai sa poti depasi acest statut nici macar prin munca. Esti lipsit de talent si viziune a jocului, stii doar sa lovesti mingea, ca multi altii care au facut fotbal de mici. Ma rog, trebuie sa ne mai amuzam si noi, asa ca astept sa mai aud de tine.

skrilla
skrilla  •  25 Iulie 2009, 13:36
Postat de pe 25 Iulie 2009, 11:40

un trofeu luat de cfr conteaza cat 10 ale stelei,pt ca este luat numai prin sudoarea jucatorilor si nu cu ajutorul arbitrilor,brichetelor,valizelor....sper ca anul asta steaua sa nu ne mai faca de ras in europa iar asta prin pierderea doblei cu scotieii........

Prin munca si sudoare?!Dar cum ramane cu meciul cu Pandurii din cupa?dar meciul cu Vaslui?!ce zici?!prin sudoare,nu?!nu acuz de blat,nu imi sta in caracter,dar intr-un mod voit sau nu ati fost clar avantajati!Ahh,Steaua sa ne faca de ras in cupele europene?!copilasule,cred ca ai gresit echipa si vroiai sa iti exprimi parerea despre Dinamo,nu?!Haide...sa fim realisti!oricum,multa bafta tuturor echipelor romanesti in cupele europene!Numai bine!

skrilla
skrilla  •  25 Iulie 2009, 13:31
Postat de sergiusurdila pe 25 Iulie 2009, 12:52

CFR Cluj a castigat Cupa Romaniei cu ajutorul arbitrilor.Lua-ti aminte meciu CFR-ului cu Pandurii Tg.Jiu sau meciul cu FC.Vaslui cand Ionica Serea a arbitrat execrabil aceea partida si cand tot atunci,din cauza prestatiei sale a fost exclus definitiv din arbitraj.CFR Cluj sa taca,ca sa nu mai pomenesc de felul cum au luat titlul in sezonul 2007-2008.

A ajuns in finala cu ajutorul arbitrilor,caci finala a fost castigata pe merit(o spun chiar daca sunt un mare suporter al Timisoarei)...Numai bine!

Vezi toate comentariile (10)
Comentează
Close