FOTBAL  »  Superliga  »  U CRAIOVA - DINAMO, SÎMBĂTĂ, 21:30, GSP TV

Derby gratis

Articol de - Publicat miercuri, 29 iulie 2009 00:00

Dinamoviştii nu vor primi nici un cent chiar dacă vor reuşi să-i învingă pe olteni la ei acasă. Măsura a fost luată pe fondul crizei financiare de la club

Pentru prima dată după foarte mult timp, jucătorii nu mai sînt răsfăţaţi de Cristi Borcea cu promisiuni financiare consistente înaintea unui derby, cum este cel cu Universitatea Craiova, de sîmbătă.

Pe fondul crizei, al datoriilor de la club, dar şi din cauză că roş-albii nu au reuşit să vîndă nici un jucător în această vară, acţionarii au luat o decizie-şoc: cel puţin pînă cînd vor mai apărea şi ceva bani la club, nu doar cheltuieli, fotbaliştii nu vor vedea nici un ban din prime. "Înţelegem şi noi că e o perioadă grea. Dacă luam titlul, şi noi, şi clubul trăiam mai bine. Aşa, trebuie să fim toleranţi şi să reclădim Dinamo, apoi vor venii şi banii", zic jucătorii.

Pentru acest sezon, conducerea a decis să nu mai arunce cu banii, jucătorilor urmînd să le fie virate în conturi bonusuri doar pentru obiectivele îndeplinite: calificarea în grupele Europa League, cîştigarea campionatului şi a Cupei.

25.000 de dolari vor împărţi jucătorii Craiovei în cazul unui succes cu Dinamo

Citește și:
Nicolae Stanciu discută azi rezilierea contractului cu Genoa! » Posibila destinație a internaționalului român
Campionate

Dinamo a prezentat al doilea transfer al iernii: „Made in La Masia”
Superliga

Veste proastă cu noul transfer la FCSB: forțați să bage jucătorul fără meci de 10 luni

Vedeta lui PSG s-a îndrăgostit de o fostă studentă la științe politice, care a renunțat la școală pentru ... dansuri orientale

2026 începe cu un mare faliment
Profit.ro
2026 începe cu un mare faliment
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Surpriză imensă în Top 100 cei mai bine plătiți sportivi din 2025

Vedeta lui PSG s-a îndrăgostit de o fostă studentă la științe politice, care a renunțat la școală pentru ... dansuri orientale

Comentarii (9)
flafy
flafy  •  29 Iulie 2009, 11:41
Postat de pe 29 Iulie 2009, 09:14

...sa vezi cum or sa joace baietii - asa, ca la gratis. mai ales ca nici unul nu a reusit sa se transfere undeva mai acatarii,, vor sabota cat vor putea. si pot1 tot gratis au ajuns si jucatorii craiovei la dinamo, "sifonati" de-alde gigi netoiu pe cand facea pe patronul craiovei. asa ca juvetii au motive fierbinti sa-i iubeasca pe caini si sa se viseze hingheri

insfarsit ca la ce prime au avut anu trecut acum sa vedem atitudinea jucatorilor sa vezi ce afacere face borcea echipa castiga si el nu scoate nk un ban din buzunar hai dinamo!! nu conteaza ca jucam pe bani sau nu

fantastyck
fantastyck  •  29 Iulie 2009, 10:36

O sa bata Craiova de-o sa le sune apa-n cap cainilor: 4-0 pe putin...

ucvfc_danni19
ucvfc_danni19  •  29 Iulie 2009, 09:57

Craiova va invinge CLAR !!! Craiova - dinamo 3-1 !

Vezi toate comentariile (9)
Comentează