FOTBAL  »  Superliga  »  MESAJ MISTERIOS CĂTRE REDNIC / U CRAIOVA - DINAMO, MÎINE, 21:30, GSP TV

"Aşteaptă Craiova!"

Articol de - Publicat vineri, 31 iulie 2009 00:00

Conducătorii lui Dinamo i-au transmis "Puriului" că vor negocia posibila reziliere a contractului abia după meciul din Bănie

Dinamoviştii continuă să amîne încheierea relaţiilor contractuale cu Mircea Rednic, chiar dacă antrenor a fost pus Bonetti, iar tehnicianului de 47 de ani i-a fost luată maşina dată de club din faţa casei, pe motiv că s-a încheiat colaborarea dintre cele două părţi.

Ieri, la sediul clubului Dinamo a fost prezent avocatul lui Rednic, care a negociat cu şefii din Ştefan cel Mare. "Îi vom plăti cei 40.000 euro restanţi, nu asta e problema, dar să aştepte meciul de la Craiova, apoi discutăm. Să treacă etapa asta întîi" a fost mesajul misterios al acţionarilor. "Există un Dumnezeu şi le vede pe toate. Dacă faci rău, totul se va întoarce împotriva ta", le-a transmis "Puriul" dinamoviştilor.

Mesajul acţionarilor nu este deloc întîmplător. Surse din cadrul clubului susţin că un eventual insucces al lui Bonetti în Bănie ar putea aduce o nouă revoluţie pe banca tehnică, iar Rednic este ţinut în rezervă.

Cum l-au înregistrat pe Bonetti
Dinamo a anunţat zilele trecute că a înregistrat contractul lui Dario Bonetti. Acest lucru s-a făcut însă printr-un artificiu. Cum? Surse autorizate susţin că în contractul de muncă al lui Mircea Rednic este specificat, în dreptul postului ocupat, "antrenor Dinamo", iar italianul a fost trecut pe acte ca "antrenor principal Dinamo".

FLASH

6 pentru Rus
Laurenţiu Rus a fost prezentat oficial ieri. Mijlocaşul de 24 de ani a primit tricoul cu numărul 6, purtat în trecut de Andrei Mărgăritescu. "Numărul acesta e unul caracteristic pentru postul meu, sper să îmi poarte noroc. E o mîndrie să fiu comparat cu Mărgăritescu", a zis Rus. Molinero va purta tricoul cu numărul 14, ultima oară aflat la Mitea, Tamaş îl va păstra pe cel cu 30, iar George Curcă va avea 34. (Ioana Mihalcea)

Ultimele noutăţi:
- Cristi Munteanu şi Marius Alexe au fost cedaţi ieri, sub formă de împrumut, la Astra Ploieşti. "Am venit din dragoste pentru Dinamo, dar nu fac parte din planurile antrenorului", a comentat Babicu'.
- Sergiu Homei a fost trimis la echipa secundă pînă cînd i se va găsi un nou angajament. Fundaşul dreapta este aproape de Gloria Bistriţa.
- Francisco Molinero a zis ieri: "Într-o săptămînă sau două voi reveni la cea mai bună formă fizică. Sînt fericit că am semnat cu Dinamo, sper să mă integrez cît mai repede. Deja mă simt ca şi cum aş fi de o viaţă aici".
- Gigi Neţoiu şi-a anunţat prezenţa la meciul de la Craiova. Fostul acţionar al "cîinilor" vrea să revină în Ştefan cel Mare ca investitor.
- Alexandru Tudor va arbitra partida de mîine dintre Universitatea Craiova şi Dinamo.

Citește și:
Discursul Simonei Halep nu se putea încheia într-un mod mai emoționant: „Vreau să rămâneți puțin în picioare!”
Tenis

Tot mai aproape de transfer! Darius Olaru, așteptat la vizita medicală
Superliga
Tot mai aproape de transfer! Darius Olaru, așteptat la vizita medicală
Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine
Antrenoare de fitness, fosta ispită de la „Insula Iubirii” va fi noua prezentatoare de la „Observator”
Media

ANUNȚ Modificare importantă la singurul magazin La Cocoș din București
Profit.ro
ANUNȚ Modificare importantă la singurul magazin La Cocoș din București
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine

Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay

Comentarii (22)
 •  31 Iulie 2009, 19:38
Postat de pe 31 Iulie 2009, 14:35

treziti-va bai brichete si valizepac pac nu vedeti ca in europa dinamo asteapta rezultatul pt. facultate iar voi abia va dati corigentele ?in B cu voi,blatistilor,ati prins curaj?

:))) pai voi jucati in turul IV datorita lui Steaua loserilor, cand ati fost voi capabili sa faceti puncte pt Romania?? NICIODATA, totdeaua ati trait pe munca altora:)) terminatilor:))

 •  31 Iulie 2009, 14:35

treziti-va bai brichete si valizepac pac nu vedeti ca in europa dinamo asteapta rezultatul pt. facultate iar voi abia va dati corigentele ?in B cu voi,blatistilor,ati prins curaj?

 •  31 Iulie 2009, 13:21

Macar Steaua a reusit sa invinga echipepe astea slabe...oricum cred ca Motherwell e mai sus decat echipa aia din liga a 6-a franceza! Ia ziceti, pe cine mai faceti celebrii anu asta in Europa???

Vezi toate comentariile (22)
Comentează