Articol de GSP - Publicat miercuri, 19 august 2009 00:00
Se pare că afaceriştii Ionuţ şi Robert Negoiţă, după ce au fost anunţaţi ca posibili investitori la Dinamo şi Rapid, par tentaţi să se implice la Petrolul Ploieşti. Chestionat asupra subiectului, managerul celor de la Petrolul, Valeriu Răchită, a declarat pentru gsp.ro:
"Eu vorbesc de aproape un an jumate cu domnul Negoiţă, el fiind prahovean, să se implice financiar aici, însă nu am ajuns la nimic concret. Cert este că discutăm în continuare şi orice este posibil. Eu sper ca într-un viitor apropiat să se implice, dar e doar o speranţă a mea".

A numit țara-model pentru România: „Nu trebuie copiat 100%, putem să adaptăm!”