Articol de GSP - Publicat miercuri, 23 septembrie 2009 00:00
Internaţionaul olandez Jan Kromkamp va fi supus unei intervenţii chirurgicale la genunchiul stâng şi va fi indisponibil două sau trei luni, perioadă în care va rata toate partidele pe care Eindhoven le va disputa în Grupa K a Ligii Europa, din care face parte şi CFR Cluj, informează presa olandeză.
Apărătorul în vârstă de 29 de ani a bifat ultima apariţie în tricoul lui PSV pe data de 20 august, în partida cu Yehuda Tel Aviv, din play-off-ul Ligii Europa. Ulterior, acesta a acuzat dureri la genuchiul stâng şi a fost trimis de staff-ul medical al grupării batave la un control de specialitate în Belgia.
În urma testelor pe care le-a efectuat, fostul jucător al lui Liverpool şi AZ a fost înştiinţat că trebuie să se opereze pentru a i se înlătura un fragment dintr-un os din zona genunchiului. Astfel, Kromkamp ar putea lipsi de pe gazon până spre finaul anului, ceea ce înseamnă ca nu va mai putea juca în faza grupelor Ligii Europa.
PSV Eindhoven a remizat pe terenul lui Sparta Praga, scor 2-2, în primul meci din grupa K a Ligii Europa, iar la data de 1 octombrie va primi vizita lui CFR Cluj.

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei