FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  URZICENI - SPORTUL 3-0

A pierdut pariul

Articol de GSP - Publicat joi, 24 septembrie 2009 00:00

Petrescu i-a promis lui Dănălache un loc de titular dacă înscrie de trei ori contra "studenţilor"

Cristi Dănălache a marcat după cinci luni şi l-a făcut pe Dan Petrescu să nu îşi respecte cuvîntul. "I-am zis că dacă înscrie trei goluri o să prindă echipa de acum încolo, dar sînt doar două zile pînă la meciul cu Astra, din campionat, aşa că nu am cum să îl folosesc din nou pe Dănălache în primul "11", a recunoscut "Bursucul" după meci.

Existau suficiente motive ca rămăşagul cu Petrescu să-l motiveze pe atacantul de 27 de ani. El reuşise să puncteze ultima dată într-o partidă oficială tocmai în aprilie, contra Iaşiului (2-0), iar în cele şapte etape din acest sezon a strîns numai patru minute. Dănălache a profitat ieri că "Bursucul" a apelat la distribuţia "de Cupă" şi a eliminat Sportul de unul singur, cu un hattrick spectaculos.

"E visul meu de 18 ani, de cînd sînt în fotbal, să cîştig şi eu o dată Cupa. E o competiţie specială, în care doar finala contează, restul meciurilor, mai puţin"
Mihai Stoica, preşedinte Unirea

"Cupa e competiţia loserilor, nu mă interesează!"
Mihai Stoica, în iunie 2006

Citește și:
Zeljko Kopic a spart tăcerea » Primul interviu in extenso, după ce a plecat de la Dinamo: „Nici nu mi-aș putea imagina acest scenariu!”
Campionate

U Cluj, anunț la prima oră, după eșecul cu Petrolul » Înlocuitorul lui Coubiș, prezentat oficial
Superliga

Zi neagră în fotbalul românesc! Mijlocașul cu 190 de meciuri în prima ligă, mistuit în incendiu: „Ce dramă, ce destin, ce nenorocire”

Fotbalistul ofertat de Gigi Becali, omul zilei în Superliga! Mihai Stoica recunoaște: „Aș vrea să-l văd la altă echipă”

Încă o revoluție la Horse, companie cu fabrică în România: primul motor axial pe un range-extender
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea

Comentarii (1)
 •  24 Septembrie 2009, 02:14

"Cupa e competiţia loserilor, nu mă interesează!" Mihai Stoica, în iunie 2006 :))) ehh sa-i dam circunstante atenuante si lui, lucra la cioban la momentul ala si toti care lucreaza cu el o iau razna...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează