FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Toja despre Dayro: "Să muncească bine şi să revină printre noi, să ne dea o mînă de ajutor"

Articol de GSP - Publicat vineri, 25 septembrie 2009 00:00

Juan Carlos Toja, mijlocaşul columbian din lotul Stelei, a vorbit despre  revenirea colegului său, Dayro Moreno, la prima echipă, spunînd însă că acesta trebuie să se antreneze din greu pentru a intra în vederile tehnicianului Mihai Stoichiţă. Columbianul se gîndeşte şi la Europa League, spunînd că este foarte greu, dar nu imposibil, ca Steaua să cîştige competiţia.

"Mereu încercăm să ne ajutăm, sîntem columbieni, venim din aceeaşi ţară, ne cunoaştem dinainte. Dayro îmi este un prieten foarte bun, un coleg bun, îi doresc mult noroc, să muncească bine şi să revină printre noi, să ne dea o mînă de ajutor.

Este foarte, foarte greu să cîştigăm Europa League. Dar nu se ştie niciodată. Avem o echipă bună şi vom vedea ce se întîmplă", a spus Juan Carlos Toja pentru Ştirile Sportive ale Antenei 1.

Citește și:
Polivalenta de 5.000 de locuri din regiunea Moldovei e aproape de inaugurare! Vrea să organizeze o competiție importantă
Altele

Dorit de Dinamo, Eduard Radaslavescu a decis și a semnat: „N-am stat pe gânduri”
Superliga

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Balonul de Aur se decernează ASTĂZI! Un mare favorit, conform informațiilor de ultimă oră » Cum arată cotele și cine transmite la TV
Campionate

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China

Comentarii (2)
mopsu64
mopsu64  •  25 Septembrie 2009, 22:13

Ce titlu interesant !!!!!!! Nu stiam ca exista " Sa munceasca rau " !!!! Vorba lui Nea Dinu Vama " La cultura il bat pe Becali " !!!!

gicakontra
gicakontra  •  25 Septembrie 2009, 21:30

Buna atitudinea, acum sa vedem FAPTE!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează