FOTBAL  »  Superliga  »  GAZ METAN - UNIREA URZICENI, SÎMBĂTĂ, 20:00, DIGISPORT

Mihai Stoica: "Avem absenţe de marcă, iar Gazul joacă mai bine decît anul trecut" :(

Articol de GSP - Publicat sambata, 03 octombrie 2009 00:00

Managerul general al Unirii Urziceni, Mihai Stoica, a prefaţat jocul cu Gaz Metan Mediaş din etapa a 9-a a Ligii I şi se arată încrezător într-un rezultat bun al campioanei în ciuda numeroaselor absenţe din lotul echipei pregătite de Dan Petrescu.

"Ne lipsesc jucători foarte importanţi, sper ca cei care intră să se ridice la nivelul unei provocări atît de importante cum este cea de azi. Gaz Metan parcă joacă mai bine decît în sezonul precedent, datele problemei sînt cu totul altele acum faţă de partida în care am pierdut anul trecut.

Rusescu va face recuperarea în Italia, la Roma, sperăm să revină într-o lună, iar Arlauskis în jumătate din acest timp. Ricardo şi Apostol ne lipsesc, nu sînt absenţe de durată, dar numele lor sînt foarte importante în angrenajul nostru", a sous Stoica la DigiSport.

Citește și:
Soția starului de la Roma rupe tăcerea: „M-a înșelat în timpul sarcinii și cu prostituate”
Campionate
Soția starului de la Roma rupe tăcerea: „M-a înșelat în timpul sarcinii și cu prostituate”
Are 25 de goluri în naționala României și se revoltă: „În țara asta, nimeni nu vrea! Toți fac ca Dan Petrescu”
Superliga

De nerecunoscut » Fostul număr 1 WTA, apariție inedită de Halloween
Tenis

Sportiva care a urinat în timp ce încerca să ridice aproape 200 de kilograme a postat clipul pe Instagram: „Întrebarea este alta”
Altele

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China

Comentarii (9)
 •  04 Octombrie 2009, 09:08

sub orice critica meciul... campioana ajtuata de arbitri sa scoata un egal la medias... rusine, rusine, rusine sa va fie...

gazistu
gazistu  •  03 Octombrie 2009, 22:51

acum am venit d la meci.. slabut meci. un 0-0 care nu bucura pe nime...orikum hai gazuu

 •  03 Octombrie 2009, 22:29

Moartea lu`i avram si mm!!!!!!!

Vezi toate comentariile (9)
Comentează