FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ - POLI IAȘI 1-1

Furia vişinie

Articol de GSP - Publicat marti, 06 octombrie 2009 00:00

Preşedintele Iuliu Mureşan i-a desfiinţat pe jucători în vestiar după remiza cu Iaşiul şi le-a anulat o zi liberă

La CFR Cluj, fiecare înfrîngere sau semieşec aruncă în aer echilibrul emoţional al conducerii şi al suporterilor.

Preşedintele Iuliu Mureşan, recunoscut pentru cerbicia cu care îşi apără jucătorii, a descins în vestiar după remiza cu Poli Iaşi (1-1). "Murinio" a renunţat la diplomaţie. "Sînteţi nişte nesimţiţi. E incalificabil să aveţi o asemenea atitudine, să rataţi atît de mult", a răbufnit oficialul, după care şi-a anunţat jucătorii că nu vor mai beneficia de cele două zile libere anunţate înainte de meciul cu moldovenii. "Gata cu liberele. Vă prezentaţi la antrenamente", a tunat Mureşan, spunîndu-le apoi celor din staff-ul tehnic că vrea exerciţii de finalizare la şedinţele de pregătire din această săptămînă. Ieri, preşedintele s-a răzgîndit şi le-a oferit totuşi o zi liberă jucătorilor.

De altfel, Mureşan a venit în faţa presei păstrînd linia discursului din vestiar, dar schimbîndu-i ţinuta. "Sînt foarte dezamăgit. Am avut o discuţie cu jucătorii cărora le-am spus cît sînt de dezamăgit şi de supărat. Le-am reproşat lipsa de determinare. E incredibil, incalificabill, ca într-o partidă în care ai 5-6 ocazii clare, singur cu portarul, să nu poţi să bagi mingea în poartă", a spus preşedintele "vişiniilor".

4 situaţii singur cu portarul Brăneţ au avut clujenii duminică

12 goluri în 9 etape a reuşit trupa lui Conceicao, faţă de 22 cît are liderul Rapid

"Părerea mea este că mai vinovaţi sînt jucătorii decît antrenorul, din păcate"
Iuliu Mureşan, preşedinte CFR Cluj

"Ce zile libere? Nu le merită. Eu am zile libere?"

Citește și:
Cine l-a enervat pe Panduru în Bayern - Real Madrid: „O prostie monumentală!”
Liga Campionilor

Transformare fizică incredibilă a fostului internațional coechipier cu Mutu! » „S-a retras în munți și s-a dedicat religiei”
Campionate

Fostul campion cu FCSB se RETRAGE din cariera de fotbalist! A îmbrăcat de 30 de ori tricoul naționalei + și-a ales deja viitorul job
Superliga

Ce a fost asta?! Gol de la 40 de metri în secunda 40 din Bayern - Real, după o gafă colosală
Liga Campionilor
Ce a fost asta?! Gol de la 40 de metri în secunda 40 din Bayern - Real, după o gafă colosală
FOTO Proiect de lux: mașini unicat pentru un singur client. Miliardarii planetei vor putea să aibă, în sfârșit propriul automobil unic
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”

Comentarii (29)
 •  06 Octombrie 2009, 18:23

taci mai hateganule,si in 10 trebuia sa va batem dupa ocazii,dar din pacate.........

 •  06 Octombrie 2009, 17:59
Postat de pe 06 Octombrie 2009, 12:16

in romania prostia e lucru contagios, gigi, turcu, borcea, copos acum si muresan

bravo cfr....ramai acolo sus inaintea oilor si a a catelusilor...in rest nu conteaza

 •  06 Octombrie 2009, 17:49
Postat de poli_iasi_4_ever pe 06 Octombrie 2009, 11:37

ii mai greu fara ajutorul lui mircea sandu .....ce sa faci .....se pare ca nici la anul ce vine FRF Cluj nu va juca in liga ...

ati reusit un egal !!! meritati sa va bucuratzi!! cam asta e diferentza

Vezi toate comentariile (29)
Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!