INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA » OSASUNA - BARCELONA 1-1

Autopiedică

Ibrahimovici, în galben
Ibrahimovici, în galben

Articol de - Publicat luni, 02 noiembrie 2009 00:00

Autogolul lui Piquet, din prelungiri, şi ratările lui Messi au privat-o pe Barca de victorie. Real îi suflă din nou în ceafă

Barcelona n-a reuşit să păstreze avansul de 3 puncte faţă de Real Madrid. În timp ce galacticii au pus capăt crizei pe care o traversau printr-un 2-0 cu Getafe, obţinut în numai 9 jucători de cîmp, liderul s-a împiedicat la Pamplona (1-1).

Sau, mai bine zis, şi-a pus singur piedică. Învingători de fiecare dată în precedentele două meciuri acasă, amfitrionii i-au dat o replică viguroasă şi campioanei Spaniei. Dar golul lui Seydou Keita, picat cu un sfert de oră înaintea fluierului final, părea să rezolve problema destinaţiei celor 3 puncte aflate în joc.

Mai mult, Messi a avut în două rînduri şansa de a pune capăt oricăror emoţii pe final. Numai că le-a irosit şi, ghinion, ratările s-au răzbunat într-un moment în care nu mai ai nici o şansă de a reacţiona: în prelungirile dictate de arbitrul Rubinos Perez. Autogol Piquet, 1-1, iar catalanii mai au acum doar în punct în faţa Realului.

"Arbitraj părtinitor"
Antrenorul Pep Guardiola şi jucătorii săi n-au arătat pe nimeni cu degetul după meci. Însă cotidianul catalan Sport susţine că "centralul" Rubinos Perez a dezavantajat-o pe Barcelona. Două sînt fazele încriminate. Un henţ în careul gazdelor la şutul expediat de Ibrahimovici, ce ar fi trebuit sancţionat cu penalty, şi un fault de "roşu" al lui Flano asupra suedezului.

Citește și:
O lume întreagă SUB stadion! » Tur în „labirintul” din Giulești: imaginile sunt spectaculoase
Superliga

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Liga 2

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Noutati auto
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează