INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  URZICENI - SEVILLA, MARŢI, ORA 21:45, TVR 1

44.000 € de la "Bursuc"

Articol de - Publicat luni, 23 noiembrie 2009 00:00

Petrescu le oferă elevilor săi salariul pe o lună, dacă Varga şi compania mai obţin o victorie în grupele Ligii

Dan Petrescu nu mai recunoaşte pariul făcut cu jucătorii săi înaintea returului cu Glasgow Rangers (1-1). "Nu am zis că nu mai facem nici un punct, ci că nu mai cîştigăm nici un meci în Liga Campionilor. Sînt încă în grafic", le-a zis fostul internaţional fotbaliştilor săi. În urmă cu două săptămîni, "Bursucul" declarase: "Aşa sîntem noi, românii, ne mulţumim cu puţin. Am făcut pariu cu jucătorii că nu mai facem nici un punct în Champions League". După partida cu scoţienii, Varga a anunţat: "Să scoată banii!".

Petrescu însă s-a sucit şi le-a propus lui Galamaz şi compania o nouă prinsoare, cu o altă miză: salariul lui pe o lună, adică aproximativ 44.000 de euro, circa 2.000 de jucător, dacă mai obţin o victorie: "Bateţi Sevilla şi sînt ai voştri!".

Dan consideră întîlnirea cu ibericii decisivă pentru calificarea în primăvara europeană: "Dacă vom sta la mîna ultimului meci, cel de la Stuttgart, nu vom avea nici o şansă. Dacă vrem să ne calificăm, trebuie să o facem cu spaniolii".

A refuzat un milion din Rusia
Fotbaliştii Unirii mai au o motivaţie. Contractul lui Petrescu expiră în vară, iar jucătorii cred că o calificare în primăvara europeană l-ar putea determina pe fostul internaţional să-şi prelungească înţelegerea cu formaţia din Bărăgan. În urmă cu o lună, "Bursucul" a avut o ofertă din Rusia. Tehnicianul de 42 de ani ar fi cîştigat un milion de euro pe sezon, de două ori mai mult decît la Urziceni, dar a refuzat.

Fără liber pînă marţi
După victoria de la Mioveni, cu Internaţional Curtea de Argeş (2-1), ialomiţenii s-au întors în cantonament, aşa cum fac de obicei. Ieri, la finalul antrenamentului de refacere, Petrescu i-a anunţat pe jucători că nu mai pot pleca acasă şi că vor rămîne în cantonamentul de la Urziceni pînă după meciul cu Sevilla. "Nu ne-a convenit că am jucat în Liga I sîmbătă. Cred că am fi putut fi şi noi programaţi vineri", a zis MM Stoica.

"Partida cu Sevilla e cea mai importantă din istoria postcomunistă a fotbalului românesc. Nici semifinala UEFA cu Middlesbrough nu se poate compara cu meciul de marţi"
MIHAI STOICA, preşedinte Unirea

"Şi Kanoute e fotbalist adevărat, dar Luis Fabiano e absolut fabulos! Cu asemenea atac, Sevilla poate merge pînă în fazele finale ale Ligii"
ERSIN MEHMEDOVICI, fundaş Unirea

Citește și:
Lovitură pe piața auto » Rivalul Dacia ajunge în premieră în Europa! E al doilea cel mai vândut model la nivel global
Noutati auto
Lovitură pe piața auto » Rivalul Dacia ajunge în premieră în Europa! E al doilea cel mai vândut model la nivel global
„Camavinga este un prost! Știți ce ar fi trebuit să-i facă jucătorii?” » L-a făcut praf, după eliminarea lui Real Madrid
Liga Campionilor

Nu s-a văzut la TV! Carvajal s-a răstit la el și l-a arătat cu degetul, direct pe teren: „E din vina ta de c***t!””

Florentino Perez a năvălit furios în vestiarul Realului, a scos un jucător afară și și-a vărsat furia pe vedete: „Tu ieși, nu privi și nu asculta ce se va întâmpla acum”

FOTO SURPRIZĂ Fabrică-emblemă a regimului comunist, gata să fie vândută
Profit.ro
FOTO SURPRIZĂ Fabrică-emblemă a regimului comunist, gata să fie vândută
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”

Comentarii (6)
 •  23 Noiembrie 2009, 10:58

hai baieti fiti hoti si inscrieti un gol de 3 pucte pe final ca se poate

 •  23 Noiembrie 2009, 10:30

trebuie sa joace cu curaj, nu au nimic de pierdut, oricum calificarea se joaca in ultimul meci indiferent de rezultatul de maine asa ca ar trebui sa joace fara frica si presiune.

 •  23 Noiembrie 2009, 09:35

Jucati fotbal combinativ, aratati ce puteti face ca echipa, nu va bateti joc de ocaziile pe care le veti avea si veti castiga meciul si calificarea in primavara CL. Mult, mult succes! Voi fi pe stadion pentru a sarbatori impreuna victoria voastra!

Vezi toate comentariile (6)
Comentează
Close
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!