INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  SHERIFF - STEAUA 1-1

Emerich Ienei: "Steaua nu are faţă europeană. Greşelile lui Zapata sînt incalificabile"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 02 decembrie 2009 00:00

Fostul mare antrenor al Stelei, Emerich Ienei, a criticat aspru faţa echipei lui Mihai Stoichiţă din meciul încheiat la egalitate pe terenul lui Sheriff Tiraspol, echivalent cu eliminarea din Europa League:

"A fost un meci în care ambele echipe au muncit foarte mult, dar nu au arătat multe. Zapata a greşit azi, a făcut-o şi altă dată, dar erorile sale sînt incalificabile. Steaua nu a arătat astăzi ca o echipă europeană. Tănase încearcă încet, încet să revină la randamentul pe care îl poate avea, dar nu a intrat încă în mecanismul echipei, pentru că nu e pregătit sută la sută.

Toja mi s-a părut că a fost stelistul care a încercat cel mai mult să se facă util. Poate o soluţie era să fie introdus Kapetanos din primul minut. El se descurcă bine în faţa unor echipe ca Sheriff", a spus Emerich Ienei la GSPTV.

Citește și:
În sfârșit! După 5 zile, a venit anunțul mult așteptat de fanii lui FCSB
Superliga

Fosta atletă a devenit ispită: „Nu sunt doar o femeie-trofeu”
Stiri extrasport
Fosta atletă a devenit ispită: „Nu sunt doar o femeie-trofeu”
Se agită situația la FCSB: „Unii și-ar putea forța plecarea” » Ce-i nemulțumește pe jucători

Ioan Vermeșan s-a răzgândit și a refuzat-o pe U Cluj » Cu cine semnează: „Ofertă mult mai avantajoasă”

Magazine închise în România. Deținătorul francizelor Intersport și Foot Locker, lovit de mediul de piață “deosebit de dificil”
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA

Comentarii (49)
 •  03 Decembrie 2009, 01:42

s-a trezit si ienei sa critice si sa arunce cu noroi..... Rusine sa-ti fie omule. Dupa si vezi-ti de viata ta, lasa-ne pe noi in pace.

 •  03 Decembrie 2009, 01:08

Pentru "bbk "- ba, invata intai limba romana:" da-ti toti in ..." esti penibil

 •  03 Decembrie 2009, 00:53

vb si u sa nu adormi "marele" ienei de cate ori a salvat-o zapata pe steaua?....

Vezi toate comentariile (49)
Comentează