Articol de GSP - Publicat joi, 10 decembrie 2009 00:00
Managerul general al Stelei, Basarab Panduru, a declarat că Internaţional este o echipă care evoluează foarte bine în deplasare, iar roş-albaştrii trebuie să marcheze multe goluri împotriva nou-promovatei pentru a nu avea emoţii în privinţa obţinerii victoriei.
"Meciul cu Internaţional e cel mai greu din acest tur, pentru că în cazul unei victorii putem urca pe primul loc, iar dacă nu cîştigăm putem da cu piciorul la ceea ce am făcut pînă acum. Internaţional a pus probleme la fiecare meci jucat în deplasare. Trebuie să dăm 3-4 goluri, pentru că altfel vom avea mari probleme. Jucătorii trebuie să-şi dea seama că nu au intrat încă în vacanţă, altfel vor avea de suferit. Sper că jucătorii să-şi dea seama că putem ocupa un loc la care nimeni nu ne dădea nicio şansă", a spus Panduru.
Oficialul din Ghencea îl felicită pe Mihai Stoichiţă, dar şi pe jucători pentru ultimele două victorii din campionat, însă le atrage atenţia că, pentru a nu mai avea emoţii pe viitor, trebuie să obţină cele 3 puncte în timpul regulamentar: "Nu mă aşteptam să cîştigăm cu Vaslui şi Craiova, dar nici să pierdem cu Astra în ultimul minut. A fost meritul antrenorului şi jucătorilor că au crezut în şansa lor, la Craiova chiar am avut de două ori noroc. Ar fi bine să nu mai stăm până în ultimul minut, pentru că nu ştiu cît mai merge aşa. Szekely este omul momentului la Steaua, e un jucător în formă şi asta s-a văzut atunci cînd a dat multe centrări de gol. Toată echipa trebuie felicitată pentru ce a făcut pînă acum".
Sursa: NewsIn

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei