SPORTURI  »  TENIS  »  AUSTRALIAN OPEN

Kirilenko provoacă primul şoc la AO » Maria Sharapova e OUT!

Maria Kirilenko, Kirilenko, tenis
Maria Kirilenko, Kirilenko, tenis

Articol de - Publicat luni, 18 ianuarie 2010 00:00

Maria Kirilenko a reuşit să treacă de conaţionala Maria Sharapova în primul tur de la Australian Open, scor 7-6(4) 3-6 6-4.

Sharapova este încă în revenire după accidentările suferite în 2009, dar nimeni nu se aştepta ca aceasta să părăsească primul Mare Şlem al anului încă din runda inaugurală. Kirilenko şi-a adjudecat un prim set echilibrat la tie-break, deşi Sharapova părea să îl domine.

Actul secund a debutat cu două game-uri foarte disputate, cele mai lungi din meci, care i-au revenit Sharapovei. Aceasta a menţinut avansul pînă la final, ducînd meciul în decisiv.

Greşelile neforţate aveau însă să îi fie fatale rusoaicei. Kirilenko a reuşit break-ul şi, chiar dacă a fost egalată la 4 pe final de set, a reuşit un nou break şi o victorie după mai bine de 3 ore de joc.

"Nu e niciodată uşor să joci în faţa Mariei Sharapova în primul tur al unui turneu de Mare Şlem. Totuşi, am jucat destul de bine în ultima vreme şi am vrut foarte mult să cîştig. Sîntem prietene, ne cunoaştem foarte bine, iar meciurile noastre au fost mereu echilibrate. Anul trecut am avut probleme la genunchi, dar acum nu mai resimt dureri şi pot să îmi fac jocul"
MARIA KIRILENKO

"Am avut şansele mele, dar nu am profitat şi am lăsat-o să conducă jocul. Plec luni de la Melbourne, în prima săptămînă a turneului. Asta spune totul despre cum mă simt acum"
MARIA SHARAPOVA

Citește și:
Cu ei s-a încheiat campania de transferuri la FCSB! Prezenți în tribune la derby-ul cu Dinamo
Superliga
Cu ei s-a încheiat campania de transferuri la FCSB! Prezenți în tribune la derby-ul cu Dinamo
Istvan Kovacs a aruncat în aer Dinamo - FCSB » Verdict pentru fazele uluitoare din prima repriză: și experții se contrazic!
Superliga
Istvan Kovacs a aruncat în aer Dinamo - FCSB » Verdict pentru fazele uluitoare din prima repriză: și experții se contrazic!
Au apărut imagini de la petrecerea care a atras atenția ITIA! Vedetele de la US Open pot fi pedepsite
Tenis
Au apărut imagini de la petrecerea care a atras atenția ITIA! Vedetele de la US Open pot fi pedepsite
Interul lui Chivu, revenire EPICĂ în derby-ul cu Napoli, de la 0-2!
Campionate
Interul lui Chivu, revenire EPICĂ în derby-ul cu Napoli, de la 0-2!
Frații Pavăl (Dedeman), tranzacție de ultimă oră în România
Profit.ro
Frații Pavăl (Dedeman), tranzacție de ultimă oră în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (1)
 •  18 Ianuarie 2010, 11:32

sincer nu mi se pare nimic exagerat...rusoaica asta a ajuns sa fie mai curioasa de modeling si contracte cu firme de top decat sa joace tenis..in fine..e ok si asa

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close