FOTBAL  »  Superliga  »  CFR-UNIREA 1-0

Iuliu Mureşan: "Jocurile sînt făcute pentru CFR pentru că avem cel mai bun lot şi cel mai bun joc" :X

Articol de GSP - Publicat luni, 22 februarie 2010 00:00

Preşedintele lui CFR Cluj este mulţumit de victoria de azi cu Unirea, 1-0, şi spune că formaţia condusă de Mandorlini va continua parcursul bun şi va lua titlul.

"A fost un meci greu, mă aşteptam, de luptă adevărată. Unirea o echipă foarte bună, a demonstrat că nu degeaba are rezultate în Ligă. Acesta a fost derbyul etapei de fapt. Păcat de suprafaţa de joc. Ne-am descurcat mai bine şi am cîştigat.

Am avut o bancă de rezerve pe care stau Stăncioiu, Toni, Leonardo. Dică, Peralta, Dani,  Piccolo, asta îmi spune că avem un lot bun, cel puţin 18-19 jucători care pot fi titulari şi nu e o problemă dacă sînt suspendaţi. Sîntem pregătiţi pentru un test de aduranţă pînă la finalul ultimei etape. Am început cu dreptul şi vrem să ne distanţăm, avem ambiţia asta", a zis Iuliu Mureşan la Fanatik Show, la Digisport.

Acesta a răspunsul acuzelor conform cărora echipa sa ar fi ajutată de arbitraje. "Jocurile sînt făcute pentru CFR pentru că noi avem echipă. Avem cel mai bun lot şi cel mai bun joc. Îmi dau seama ce e în sufletul celor de la Unirea, şi eu aş fi fost trist dacă aş fi pierdut acest meci. Nu ştiu cîte echipe vor mai cîştiga la Urziceni", a spus Iuliu Mureşan la sportro.

...despre Dinamo - Craiova: "Am văzut şi eu că a avut Craiova un penalty neacordat. Augustus Constantin a plătit pentru greşeala lui, dar nu cred că a fost ceva voit. Trebuie să încetăm cu scandalurile"

Citește și:
FCSB și-a prezentat noile echipamente » Multe surprize: tricouri portocalii și fontul „Dracula”
Superliga

Internetul a explodat! Cele mai tari meme-uri după ce Spania a învins-o pe Franța în semifinale » „Dictatorul” Mbappe a devenit bebelușul lui Yamal
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Internetul a explodat! Cele mai tari meme-uri după ce Spania a învins-o pe Franța în semifinale » „Dictatorul” Mbappe a devenit bebelușul lui Yamal
Florin Tănase și Daniel Bîrligea au spus ce cred despre noile echipamente: „Le-am văzut și pe ale rivalilor și...”

Împăcarea momentului în fotbal » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Stiri extrasport
Împăcarea momentului în fotbal » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
DOCUMENT Arme fabricate 100% în România. A fost încheiat totuși un contract pentru armament de infanterie (SAI), finanțat cu 816 milioane euro din SAFE
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FCSB și-a prezentat noile echipamente » Multe surprize: tricouri portocalii și fontul „Dracula”

Remarcatul lui Thierry Henry în Franța - Spania: „I-a avut în buzunar!”

Comentarii (16)
 •  22 Februarie 2010, 21:34
Postat de pe 22 Februarie 2010, 19:51

ai un tupeu fantastic ce lot avetzi mahh c joc??? sa vazut in uefa ciuca batailor..in tur chinuiala numa cu 1-0 ati abatut in rset abitrii arbitrii arbitrii ia scade u cam 10-15 pucte care le-ati scos cu jafu pe fata? lasa-ti ciocu mic ca a vazut tota lumea cine sunteti da luait campionatu nu e prima oara si nici ultima cant se amaneteaza campionatu cu un mafiot la conducerea frf..mare jmecherie nu mai e staua si dinamo e extraordinara echipa cfr care de buna ce e schimba 10 antrenori

mai stiu si pe altii care schimba, dar degeaba ....;)

 •  22 Februarie 2010, 21:14

Sa castige oricine inafara de Dinamo !

ceps00base
ceps00base  •  22 Februarie 2010, 21:05

Jocul a fost clar afectat de terenul foarte prost! Traore sigur mai inscria un gol in una din cele doua faze in care a ajuns singur cu portarul (ba chiar l-a depasit la un moment dat), iar pasele care s-au dus gresit ajungeau la destinatie. Azi, pentru prima data, l-am vazut pe Kone eclpisat de un alt jucator, anume de Traore! Iar asta nu e lucru mic pentru un pusti de 19 ani!

Vezi toate comentariile (16)
Comentează