SPORTURI  »  ALTELE  »  FLASH

Vezi ultimele noutăţi din sport!

Articol de GSP - Publicat luni, 01 martie 2010 00:00

ATLETISM. Olaru, pe 3 la Tokyo
Alergătoarea Nuţa Olaru s-a clasat, ieri, pe locul 3 la maratonul de la Tokyo, cursă ce a fost cîştigată de rusoaica Alevtina Biktimirova (2h34:39). Românca a fost cronometrată cu 2h36:42. Întrecerea de 42,195 kilometri s-a desfăşurat pe condiţii dificile pentru sportivi, care au avut parte de vînt, ploaie şi chiar zăpadă.

NBA. Jordan a cumpărat Charlotte Bobcats
Fostul baschetbalist Michael Jordan a încheiat un acord pentru a deveni noul proprietar al echipei Charlotte Bobcats, la care era acţionar minoritar din 2006. Acţionarul majoritar, Bob Johnson, a anunţat ieri că i-a vîndut acţiunile lui Jordan, fără a da însă detalii în privinţa tranzacţiei. Acordul mai trebuie aprobat de NBA.

HANDBAL. Eşecuri în Franţa
Reprezentativa feminină a României a pierdut şi al doilea meci amical (26-28) susţinut în faţa selecţionatei Franţei, care s-a disputat în localitatea Selestat. "Chiar dacă am pierdut, am jucat mai bine decît în primul meci şi am condus vicecampioana mondială pînă în minutul 52", a declarat Remus Drăgănescu, director tehnic. Prima întîlnire cu Franţa, jucată joi, s-a încheiat cu 25-21 în favoarea gazdelor. Selecţionerul Radu Voina nu a făcut deplasarea în Franţa, avînd programate peste o săptămînă, cu echipa Oltchim, meciuri din Liga Campionilor.

HANDBAL. 3 înfrîngeri pentru tineret
"Naţionala" feminină de tineret a României a susţinut la sfîrşitul săptămînii trecute trei partide de verificare, la Baia Mare şi Negreşti Oaş, fiind învinsă de fiecare dată. În primul meci, elevele Marianei Tîrcă au cedat în faţa celor de la "U" Cluj (33-37), după care au pierdut şi ambele întîlniri cu HCM Ştiinţa Baia Mare (25-27 şi 26-33). "Tricolorele" vor juca în luna mai partidele din preliminariile CM 2010, cu Franţa, Islanda şi Croaţia.

Citește și:
Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră
Noutati auto
Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră
Costel Gâlcă și-a anunțat plecarea de la Rapid imediat după remiza cu FC Argeș: „Ultimul meu meci” + Război total cu conducerea clubului
Superliga

Cristi Săpunaru a dat de pământ cu un conducător de la Rapid după ce echipa a ratat Europa: „A fost invizibil!”

S-a stabilit a doua echipă promovată în Liga 2 » Clubul revine după 9 ani!
Liga 2

Castelul Bran, dat americanilor. Plan dezvăluit acum în premieră
Profit.ro
Castelul Bran, dat americanilor. Plan dezvăluit acum în premieră
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează