SPORTURI  »  HANDBAL  »  TRAGEDIE ÎN HANDBAL

Ultimul drum al lui Zoran Kurtes

inmormantare
inmormantare

Articol de - Publicat marti, 11 mai 2010 00:00

Fostul antrenor al HCM Constanţa a fost condus ieri pe ultimul drum de o “insulă” de români, într-o “mare” de sârbi

Novi Sad a fost ieri un oraş trist. Un oraş năpădit de durerea de a-şi fi pierdut unul dintre fii care i-au făcut cinste, Zoran Kurtes. Un antrenor care a făcut istorie, atât pentru oraşul său natal, cât şi pentru Constanţa. Dispărut prea devreme dintre noi, tehnicianul sârb a fost plâns şi onorat, în acelaşi timp, umăr la umăr, de sârbi şi de români.

 

Primiţi de mama Mara

Plecată dis-de-dimineaţă, cu o cursă de linie, care a aterizat la Timişoara, delegaţia constănţenaă a ajuns la Novi Sad abia în jurul prânzului. Autocarul s-a îndreptat direct spre casa lui Zoran, jucătorii şi conducerea fiind întâmpinaţi de familia omului care a adus atâta bucurie în sufletele suporterilor constănţenilor. Prima le-a ieşit în cale mama fostului antrenor, Mara, care a plâns neîncetat, doborâtă de durere. Au apărut apoi soţia, Desa, şi cei doi copii, Alexander (16 ani) şi Vladimir (11 ani). Fiul cel mare le-a mulţumit pentru constănţenilor pentru felul în care i-au cinstit tatăl, în cel mai pur stil sârbesc. I-a pupat pe obraz de trei ori. Pe toţi. Rudele s-au strâns apoi în jurul foştilor elevi ai lui Zoran şi au închinat un păhărel de şliboviţa, tradiţionala ţuică sârbească. Ceva mai târziu, s-au mutat cu toţii la complexul sportiv de la Novi Sad, locul unde cel dispărut şi-a început cariera de antrenor. Prieteni, foşti colegi, oficialităţi, aproape 200 de persoane care s-au strâns pentru a onora memoria lui Zoran. “Nu vom uita niciodată că, datorită lui, am câştigat singurul titlu de campioni din istoria clubului”, a spus preşedintele clubului Vojvodina Novi Sad.

 

Omagiu din partea Constanţei

Constanţa şi-a cinstit eroul în cel mai frumos mod cu putinţă, oferindu-le fiilor săi şansa de a-şi face un drum în viaţa. Cei doi copii ai fostului tehnician, Alexander (16 ani) şi Vladimir (11 ani) vor avea asigurată din partea grupării de pe litoral o bursă până la terminarea studiilor. În plus, conducerea clubului a decis ca familia să încaseze şi banii pentru contractul pe care Zoran ar fi trebuit să-l desfăşoare în sezonul următor. Mai mult, preşedintele campioanei, Nicuşor Constantinescu, a anunţat asistenţa că Zoran Kurtes va fi propus pentru titlu de Cetăţean de Onoare al oraşului. Un titlu pe care-l merită cu prisosinţă, pentru tot ce a făcut în ultimii doi ani în sportul constănţean. Rînd pe rând, au mai vorbit despre fostul tehnician, Petrică Munteanu, reprezentantul Primăriei Constanţa, Marius Puşcaşi, din partea FRH şi unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Zoran, şi Laurenţiu Toma, căpitanul HCM-ului. “Vom încerca să-i îndeplinim şi ultima dorinţă şi să câştigăm Cupa României”, a spus Toma, izbucnind în plâns.

 

Adio, prieten drag!

Întregul convoi a plecat apoi spre un sătuc, Rumenka, aflat la câţiva kilometri lângă oraş, spre cimitirul unde se afla depus corpul neînsufleţit al lui Zoran Kurtes. Capela s-a umplut până la refuz, doar rudele şi prietenii apropiaţi reuşind să asiste la slujba religioasă. Afara, peste 1.000 de persoane au aşteptat să-l conducă pe ultimul drum. Un drum însoţit de verdele aprins al pinilor şi brazilor de pe marginea aleilor, de ciripitul păsărilor, dar şi de durerea nemărginită cauzată de despărţirea de un MARE OM.

Foto: Radu Popa (Novi Sad)

 

Citește și:
„Camuflată” pentru pârtie, o recunoști? Basmul anului 2025 în tenis: cel mai bun loc din carieră și zeci de sponsori care „roiesc”
Tenis
„Camuflată” pentru pârtie, o recunoști? Basmul anului 2025 în tenis: cel mai bun loc din carieră și zeci de sponsori care „roiesc”
Începe agitația la FCSB » Pe cine sacrifică formația campioană după ultima decizie a lui Becali
Superliga
Începe agitația la FCSB » Pe cine sacrifică formația campioană după ultima decizie a lui Becali
Cristina Laslo, interviul finalului de an: „Lumea e razna, așa am votat!” » Despre conflictul cu Pera: „Singurul cuvânt!” + abordează un subiect tabu în România: „Nu sunt împotriva unei relații cu o fată”
Handbal
Cristina Laslo, interviul finalului de an: „Lumea e razna, așa am votat!” » Despre conflictul cu Pera: „Singurul cuvânt!” + abordează un subiect tabu în România: „Nu sunt împotriva unei relații cu o fată”
Nu Vătăjelu! El este fundașul român transformat într-o prioritate la Dinamo
Superliga
Nu Vătăjelu! El este fundașul român transformat într-o prioritate la Dinamo
ULTIMA ORĂ Bolojan permite ministerelor să-și ia mașini de peste 1.600 cm³ și 23.000 euro
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Bolojan permite ministerelor să-și ia mașini de peste 1.600 cm³ și 23.000 euro
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (1)
 •  12 Mai 2010, 13:09

DUMNEZEU sa-L odihneasca in pace!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează