INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  HAMBURG - SCHALKE 2-1

Galactic a fost doar Van Nistelrooy

Articol de - Publicat duminica, 22 august 2010 00:00

Olandezul, "dublă", a cîştigat duelul cu Raul, fostul său coechipier de la Real

Trei ani şi jumătate au evoluat împreună la Real, ieri s-au aflat faţă în faţă în derby-ul Hamburg - Schalke: Ruud van Nistelrooy contra lui Raul. Duelul celor doi gemeni ai golului, 468 de reuşite împreună pînă la ora meciului, l-a cîştigat olandezul. Detaşat.

Deja obişnuit cu rigorile Bundesligii, lui Van Nistelrooy i-a trebuit totuşi o repriză ca să-şi intre în ritm. Dar din momentul în care şi-a reglat ţinta, cu o "transversală" din lovitură liberă, a fost letal. Atacantul Hamburgului a deschis scorul pentru gazde imediat după pauză şi a închis apoi tabela la 2-1.

De partea cealaltă, Raul nu s-a simţit în largul său. La primul meci oficial pentru "mineri", madrilenul s-a văzut că mai are nevoie de timp pentru a se integra în jocul noii sale echipe. El a căutat să se facă util cu pase inteligente şi creînd culoare coechipierilor. Însă la zestrea de 229 de reuşite pe care le are în cont, toate date în Primera, pentru Real, n-a reuşit să adauge nimic. Iar în minutul 63, Magath l-a schimbat.

BAYERN - WOLFSBURG 2-1 Revolta lui Demichelis
Un scandal în culise şi emoţii la debutul lui Bayern în noul sezon (2-1 cu Wolfsburg). Demichelis a refuzat să fie rezervă şi a cerut să nu fie trecut nici pe foaie. Iar acum ameninţă cu plecarea. Cu aşa atmosferă în culise, dar şi din cauza pasivităţii dovedite în startul reprizei secunde, soldată cu golul de 1-1 al lui Dzeko, campioana a fost la un pas de un semieşec. Schweinsteiger a rezolvat problema celor 3 puncte abia în prelungiri.

Citește și:
În anul când Duckadam uimea Europa la Sevilla, iar Maradona făcea spectacol, Balonul de Aur a mers către un nume șocant: „Cine e ăsta? E premiu pentru politică?”
Campionate

I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele

FCSB - Rapid, derby-ul toamnei pe Arena Națională » Primele imagini de la stadion
Superliga
FCSB - Rapid, derby-ul toamnei pe Arena Națională » Primele imagini de la stadion
Cum au apărut Lionel Messi și soția Antonela la întâlnirea cu Prințesa Leonor » Sunt imaginile momentului

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (1)
giuran
giuran  •  22 August 2010, 05:26

De departe cel mai spectaculos campionat din lume.Spania,Italia si Anglia sunt grupa mica pe langa ce se joaca in Germania.Fara catenaccio sau mai stiu eu ce tactici ultradefensive precum in Italia,fara lupte greco-romane ca in Anglia si mai ales mult mai spectaculos si bogat in goluri decat Spania.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează