SPORTURI  »  ALTELE  »  FLASH

Vezi ultimele noutăţi din sport!

Articol de GSP - Publicat marti, 24 august 2010 00:00

Locul cinci în ring
Box. Singurul pugilist român prezent la Jocurile Olimpice ale Tineretului de la Singapore, Alexandru Marin, de la clubul CFR-CSS Unirea Iaşi, a terminat pe locul al 5-lea la categoria 54 de kg. "Performanţa a fost obţinută în urma victoriei, prin inferioritate, reuşită în faţa lui Stan Nicette, din Insulele Seychelles", a declarat preşedintele interimar al FRB, Vasile Cîtea.    

Clijsters, aptă la US Open
Belgianca Kim Clijsters, care a abandonat la turneul de la Montreal din cauza unei accidentări la şold, a declarat, ieri, că este în măsură să-şi apere titlul la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului. "Voi purta un bandaj la coapsa stîngă, dar asta nu înseamnă că nu-mi voi face jocul", a declarat Clijsters.

Hănescu, locul 54
Tenis. Victor Hănescu se menţine pe locul 54, cu 870 de puncte, în clasamentul ATP. Între primii 200 de jucători din lume se afla şi Adrian Ungur, care a urcat un loc, pînă pe 123. În fruntea ierarhiei mondiale se afla în continuare spaniolul Rafael Nadal, urmat de elveţianul Roger Federer şi sîrbul Novak Djokovici.

Pivot american la CSU Ploieşti
Baschet. Conducerea campioanei CSU Ploieşti a anunţat transferul pivotului american Christopher Jackson, care se va alătura conaţionalilor săi, Mack şi Westrol, sub comanda antrenorului Vladimir Arnautovici. Noul jucător are 29 de ani, 2,08 metri şi 108 kilograme.

Citește și:
În anul când Duckadam uimea Europa la Sevilla, iar Maradona făcea spectacol, Balonul de Aur a mers către un nume șocant: „Cine e ăsta? E premiu pentru politică?”
Campionate

I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele

FCSB - Rapid, derby-ul toamnei pe Arena Națională » Ultrașii giuleșteni, în corteo spre stadion
Superliga

Cum au apărut Lionel Messi și soția Antonela la întâlnirea cu Prințesa Leonor » Sunt imaginile momentului

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează