Articol de GSP - Publicat duminica, 24 octombrie 2010 00:00
Actualul campion mondial i-a replicat fostului campion mondial că boxează la Montreal pentru că acolo îl susţin 15.000 de fani.
Lucian Bute a sosit ieri în ţară. A fost primit, ca de obicei, în salonul de protocol al Aeroportului Naţional Henri Coandă. Tot acolo a susţinut şi o conferinţă de presă în care a lămurit problema netelevizării meciului în ţară şi criticile făcute la adresa sa de către Leonard Doroftei.
Probleme în România
Lucian Bute şi-a declarat încă o dată dezamăgirea faţă de faptul că nici o televiziune din România nu a transmis meciul din 15 octombrie, în care şi-a apărat cu succes, pentru a 6-a oară, centura de campion mondial la semimijlocie, versiunea IBF, în faţa americanului Jesse Brinkley. "Vreau să mulţumesc celor de la Radio România Actualităţi pentru că i-au ajutat pe români măcar să audă meciul meu! Singurul regret este că partida s-a văzut pe cinci continente, iar în România, nu", a spus pugilistul. Acesta a afirmat că înţelege de ce nu i s-a putut organiza un meci în ţară în acest an. "La cîte probleme aveau pe cap cei din România, cred că numai de mine nu aveau timp. Cred că era momentul cel mai nepotrivit pentru a organiza un meci de box în România, unde sînt oameni care ies în stradă. Poate în 2012....!?"
"Mă duc în SUA, nu am nici o problemă"
În privinţa adversarilor săi de pînă acum, Bute a spus că ştie despre comentariile făcute de Leonard Doroftei în legătură cu forţa lui Brinkley. "A fost un challenger obligatoriu. Americanul şi-a cîştigat dreptul de a boxa cu mine. Nu l-am cerut eu, nu mi l-a impus Interbox, ci IBF. Eu nu am ce să fac. Sînt mulţi cei care refuză să urce în ring cu mine. Eu nu pot să-i oblig, să-i învăţ box?! Brinkley este unul dintre cei mai buni pugilişti la categoria supermijlocie". De acum încolo, a mai anunţat Lucian, e pregătit să boxeze cu oricine. "Mă duc în SUA, nu am nici o problemă.
Bute a mai explicat că boxează la Montreal pentru că acolo are cei mai mulţi fani. "M-am obişnuit să boxez la Montreal. Aici vin să mă susţină 15.000 de oameni. E normal să mă gîndesc şi la bani pentru că un pugilist profesionist are o carieră de 4-5 ani şi trebuie să-ţi asiguri şi viitorul."
"Jesse Brinkley a fost mult prea slab. Eu m-am dus şi m-am bătut în America. Dacă e tare, se duce şi Bute să se bată acolo"
LEONARD DOROFTEI
"Este părerea lui Doroftei şi trebuie respectată. Nu mă deranjează ceea ce a spus, nu am nimic cu el"
LUCIAN BUTE
3 meciuri în 2011
Lucian Bute va sta în România trei săptămîni. "Trebuie să-mi reîncarc baterii pentru că urmează un an foarte greu. Voi boxa în trei meciuri, primul, pe 12 aprilie. Unul dintre posibilii adversari ar putea fi Kelly Pavlik. Sper să-şi cîştige meciul din noiembrie şi să luptăm. Dacă nici cu el nu mă bat, atunci cu cine? Se va termina şi turneul Super Six şi îi voi lua pe toţi la curăţat! Problema e că majoritatea refuză lupta cu mine?!" Bursa pentru meciul cu Pavlik s-ar putea ridica la 6 milioane de dolari.
Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!