FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  CFR CLUJ - FCM TÎRGU-MUREŞ 2-0

Cîrţu: "Am suferit, dar am făcut un pas important pentru cîştigarea Cupei"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 27 octombrie 2010 00:00

Tehnicianul echipei CFR Cluj, Sorin Cîrţu, a declarat, după calificarea în sferturile de finală ale Cupei României, că îl mulţumeşte rezultatul de 2-0 din meciul cu FCM Târgu Mureş, dar nu şi jocul.

"Rezultatul mă mulţumeşte, jocul mai puţin. Obiectivul nostru e cîştigarea Cupei, deci în seara asta am făcut un pas important. Pot spune că am suferit puţin pentru această victorie, pentru că am întâlnit o echipă care ne-a pus destule probleme. Nu ştiu de ce sunt echipe care nu pun preţ pe Cupa României, e o competiţie care dă ocazia să vezi toţi jucătorii la lucru.

La noi e vorba şi de un principiu al rotaţiei. Luptăm pe trei fronturi în acest sezon, iar în următoarea săptămână ne aşteaptă trei meciuri extrem de importante, cu Oţelul, Bayern şi Dinamo. Eu cred că avem capacitatea să le câştigăm pe toate trei. Acum să vedem care vor fi rezultatele", a spus Cîrţu, conform Mediafax.

Sorin Cîrţu a precizat că echipa Oţelul Galaţi merită să ocupe primul loc în clasamentul Ligii I: "Campionatul e o competiţie de anduranţă, Oţelul are 6 victorii consecutive, cred că merită să fie pe primul loc, până acum au jucat foarte bine. Ei formează o echipă disciplinată, care munceşte mult.

Acolo la Galaţi e şi o zonă propice fotbalului, am lucrat şi eu un an acolo şi pot spun că au fost cele mai frumoase momente din cariera mea de antrenor. Zona aceea creşte mulţi fotalişti, iar oamenii nu depăşesc niciodată limita bunului simţ. Noi mergem să câştigăm la Galaţi, aşa cum am mers şi la Vaslui, dar acolo nu ne-a ieşit deloc jocul".

Citește și:
Prima măsură anunțată „la cald” de Gigi Becali, după rușinea cu CFR Cluj: „La revedere!”
Superliga

Transfer confirmat imediat după FCSB - CFR Cluj: semnează, e ca și rezolvat!

Nelu Varga, prima reacție, după lecția de fotbal predată de CFR lui FCSB: „Nu sunt răutăcios”

Gigi Becali admite în premieră că ia în calcul demiterea lui Elias Charalambous: „Hai să vă spun un lucru!”

Uriaș rezervor de apă dulce descoperit, poate asigura necesarul pentru New York 800 de ani
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează