FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ - DINAMO, DUMINICĂ, 20:00, ANTENA 1 ŞI GSP.RO

Turcu speră să-şi recupereze investiţia de la Dinamo: "Vreau bani din vînzarea lui Torje"

Articol de GSP - Publicat vineri, 05 noiembrie 2010 00:00

Vasile Turcu îşi doreşte să obţină o înţelegere cu conducerea dinamovistă pentru a-şi recupera banii investiţi la club din eventualul transfer al micuţului mijlocaş.

Gabriel Torje e cel mai rîvnit fotbalist de la Dinamo în acest sezon. Wolfsburg şi cluburi din prima ligă din Rusia şi Premier League se bat să-l achiziţioneze din iarnă, iar "cîinii" nici nu concep să obţină mai puţin de 5 milioane de euro pe el, mai ales că în 2008 au dat în schimbul său două milioane de euro lui Poli Timişoara.

Vasile Turcu, retras din acţionariat în această vară, are de primit aproximativ 2,5 milioane de euro, sumă investită în Ştefan cel Mare.

S-a păcălit în vară
În urmă cu 4 luni, fostul vicepreşedinte al roş-albilor a solicitat ca garanţie foi de transfer pentru Andrei Cristea şi Marius Alexe, convenind cu Cristi Borcea şi cu Nicolae Badea să-şi recupereze investiţia de pe urma eventualelor plecări ale celor doi.

Cum nici unul dintre ei nu a părăsit clubul, Turcu nu a primit nici un cent pînă acum, aşa că acesta s-a gîndit la o altă modalitate de a-şi umple conturile. Surse autorizate susţin că acţionarul poartă discuţii cu conducerea pentru a-şi recupera o parte din suma pe care i-o datorează "cîinii" de pe urma transferului iminent al lui Gabi Torje în această iarnă. Şi are un atu important, întrucît a promis că nu va mai continua procesul pe care l-a intentat clubului dacă se va rezolva problema. "Acesta e motivul pentru care şefii nu acceptă să încaseze mai puţin de cinci milioane pe mijlocaş. Banii de pe Torje se vor împărţi în multe direcţii", a explicat o sursă din cadrul clubului.

"Gabi va fi în cîţiva ani unul dintre cei mai rîvniţi fotbalişti din Europa. Are caracter puternic şi cu siguranţă va pleca în iarnă pentru cel puţin 5 milioane de euro"
Cristea Opria, impresarul lui Torje

120.000 de dolari este salariul anual al lui Torje la Dinamo

Citește și:
Dorinel Munteanu a semnat! Vestea primită chiar la prezentarea oficială: „2 milioane de euro, controlează tot”
Liga 2
Dorinel Munteanu a semnat! Vestea primită chiar la prezentarea oficială: „2 milioane de euro, controlează tot”
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Noutati auto
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!


Comentarii (2)
alpin
alpin  •  06 Noiembrie 2010, 08:37

Deja se imparte blana ursului din padure?!? Care vanzare? Care bani? Daca Dinamo il vinde pe Torje, banii nu vor acoperii 10% din gaurile de la club!

sandi
sandi  •  05 Noiembrie 2010, 11:11

ar fi mai bine sa nu mai vb despre dinamo sau de jucatorii acestui club. ne-a jignit destul aceasta creatura. daca mai vine cu presiuni dinastea credca nu va mai iesi in curand pe strada. nu a facut nimic constructiv pt dinamo, doar la copiat pe gigu becali dar la dinamo nu este loc pt asa ceva.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează