FOTBAL  »  Superliga  »  UNIREA URZICENI - POLI TIMIŞOARA 1-1

Maftei: "E o mare dezamăgire că am ajuns la retrogradare după ce am jucat cu Liverpool" :X

Articol de GSP - Publicat sambata, 13 noiembrie 2010 00:00

Fundaşul Vasile Maftei a precizat că şi Unirea Urziceni a fost dezavantajată de arbitraj în alte meciuri şi a comentat remiza înregistrată în faţa Politehnicii Timişoara.

"Şi noi am avut mai multe penaltiuri date împotriva noastră care nu au fost, însă nu putem să facem nimic, pentru că nu noi am arbitrat. Îmi pare rău pentru Cosmin Contra, sper să învingă etapa următoare, iar echipa să-şi revină.

Punctul obţinut este ca şi o victorie, pentru că am jucat împotriva unei echipe puternice din campionat".

Maftei a adăugat că este dezamăgitor că Unirea Urziceni a ajuns să joace la retrogradare, după ce a întâlni pe Liverpool în Liga Europa. "Pentru cei care am mai rămas aici, este o dezamăgire să ajungem să ne batem la retrogradare, la câteva luni după ce am jucat în Liga Europa cu Liverpool. Este, totuşi, bine pentru copiii care au venit şi vor să demontreze că au valoare", a spus Maftei, citat de Mediafax,

Citește și:
În anul când Duckadam uimea Europa la Sevilla, iar Maradona făcea spectacol, Balonul de Aur a mers către un nume șocant: „Cine e ăsta? E premiu pentru politică?”
Campionate
În anul când Duckadam uimea Europa la Sevilla, iar Maradona făcea spectacol, Balonul de Aur a mers către un nume șocant: „Cine e ăsta? E premiu pentru politică?”
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
FCSB - Rapid, derby-ul toamnei pe Arena Națională » Update important al organizatorilor, cu câteva ore înaintea derby-ului!
Superliga
FCSB - Rapid, derby-ul toamnei pe Arena Națională » Update important al organizatorilor, cu câteva ore înaintea derby-ului!
Cum au apărut Lionel Messi și soția Antonela la întâlnirea cu Prințesa Leonor » Sunt imaginile momentului
Campionate
Cum au apărut Lionel Messi și soția Antonela la întâlnirea cu Prințesa Leonor » Sunt imaginile momentului
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (3)
costacurta
costacurta  •  13 Noiembrie 2010, 22:31

dute la CFR

creve
creve  •  13 Noiembrie 2010, 21:41

daca nu a vrut la Dinamo...

dragoshelu1
dragoshelu1  •  13 Noiembrie 2010, 21:15

maftei te asteptam acasa tata...echipa aia nu e de valoarea ta !!!! FZR

Vezi toate comentariile (3)
Comentează