INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPORTING GIJON-REAL MADRID, AZI, 20:00

Fotbaliştii Realului vor victorie pentru a-l răzbuna pe Mourinho: "Pentru tine, Mister!""

Articol de GSP - Publicat duminica, 14 noiembrie 2010 00:00

Jucătorii lui Real Madrid, în frunte cu Ronaldo, vor să se impună clar azi la Gijon, pentru a-i dedica victoria antrenorului Jose Mourinho. Portughezul s-a aflat în conflict cu antrenorul lui Sporting Gijon, Manolo Preciado, care l-a făcut "ticălos" şi "coleg rău, pe care nu am cum să-l respect".

Cuvintele lui Preciado au incendiat atmosfera înainte de meciul din această seară, de pe El Molinon.

Fotbaliştii Realului vor să-l răzbune pe antrenorul lor, care a preferat să nu îi dea replica lui Preciado. "Dacă Mister nu a răspuns, o vom face noi pe teren", a spus Ronaldo, care a atras însă atenţia că partida nu va fi una uşoară: "Ne aşteaptă un meci tare, Realul e primit peste tot cu ostilitate şi toţi îşi dau viaţa pe teren cu noi. Dar nu e nici o problemă, aşa e normal, iar atmosfera asta ne motivează".

Totuşi, madrilenii nu au fost primiţi cu ostilitate la sosirea în Asturia, unde au dat zeci de autografe şi au fost aplaudaţi de aproape 200 de fani veniţi la aeroport. Inclusiv Mourinho a fost încurajat. Atmosfera va fi cu totul alta la meci însă, cînd fanii lui Sporting au anunţat o atmosferă incendiară care să-i intimideze pe "galactici".

Citește și:

Ce s-a întâmplat în Ghencea, imediat după fluierul final din România - Bulgaria
Nationala
Ce s-a întâmplat în Ghencea, imediat după fluierul final din România - Bulgaria
Planurile turcilor la Petrolul » Transferuri de la granzii Turciei și un „lup galben” de neprețuit
Superliga

GSP a aflat salariile jucătoarelor de la CSM București! Diferență COLOSALĂ față de finalista Ligii Campionilor
Handbal

După 5 ani în Canada, Leonard Doroftei anunță întoarcerea definitivă în țară: „În România a fost doar vina mea, nu am știut exact ce vreau”

„Am fost amenințată cu bătaia, ABUZATĂ și DOPATĂ fără să știu!” » O medaliată la Mondiale face acuzații ȘOCANTE pentru GSP: „Am fost idioată, sunt cel mai curat sportiv din România”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close