INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  PARIURI

Alt scandal legat de Mutu » Caracatiţa atinge România?

Articol de - Publicat joi, 03 februarie 2011 00:00 / Actualizat joi, 03 februarie 2011 01:03

Meciul Debrecen - Fiorentina, 3-4, din grupele Ligii Campionilor de anul trecut a fost trucat de mafia pariurilor. Portarul ungurilor, căruia Adrian i-a dat două goluri, e suspectat că ar fi luat 100.000 de euro ca să se dea la o parte

Direcţia Antimafia din Napoli îl suspectează pe croatul Ante Sapina, creierul celei mai mari reţele de blaturi prins în 2009, că ar fi putut aranja şi jocuri ale echipelor noastre.

"Caracatiţa" capturată la finele anului 2009 de Poliţia din Bochum şi-ar fi întins tentaculele pînă în România. Ziarul Gazzetta dello Sport a scris ieri că cea mai mare reţea de corupţie din fotbal, creată şi condusă de croatul Ante Sapina, ar putea avea legături şi cu echipele noastre.

"Procurorii susţin că nu au descoperit decît vîrful icebergului. Reţeaua ar fi avut contacte şi cu Camorra. Direcţia Districtuală Antimafia din Napoli deja studiază documente şi aşteaptă să afle dacă Sapina s-ar fi implicat în afaceri în România, zona de business rezervată clanului D'Alessandro, altă grupare mafiotă prinsă în Italia trucînd meciuri".

Portarul mituit
Croatul acţiona după o metodă aproape infailibilă. Reuşea să corupă jucători, arbitri şi antrenori cu sume între 50.000 şi 100.000 de euro ca să aranjeze rezultatele partidelor, obţinînd profituri fabuloase. Aşa a procedat şi la Debrecen - Fiorentina 3-4, din grupele sezonului trecut din Ligă. I-a dat 100.000 lui Poleksici, portarul muntenegrean al echipei maghiare fiind vinovat la cel puţin două dintre golurile încasate. Sapina mizase pe multe goluri, iar la pauză era 2-4!

Partida în cauză se află pe lista celor suspectate de blat în a doua anchetă aflată pe rol la Bochum şi ce va demara pe 24 februarie, prima provocînd condamnarea mai multor persoane.

300 de jocuri din primele două ligi germane, Elveţia, Austria, Belgia, Croaţia, Turcia, Liga Campionilor, Europa League plus preliminariile CE şi CM au fost trucate de clanul Sapina

1 milion de euro e suma rulată lunar de Sapina, care paria în medie 30 de partide zilnic şi avea un meci trucat săptămînal, pe care miza pînă la 400.000 de euro

32 de milioane de euro este cifra de afaceri a reţelei de pariuri care a operat între 2008 şi 2009

"O sută de mii de euro ca să iei cît mai multe goluri posibil! Voiau să mizeze pe depăşirea unei limite de goluri şi ce garanţie mai bună puteau avea decît să cumperi un portar?"
Procurorii din Bochum

Cine este Sapina?
"Regele" pariurilor a avut talent precoce. Ante Sapina (foto, 34 de ani), un croat crescut la Duisburg, a pornit cu un buletin tăiat din ziar şi trimis împreună cu 20 de mărci în plic unui bookmaker irlandez. În 1991 nu exista Internet în multe ţări şi pariurile erau ilegale. A adunat în scurt timp suficienţi bani ca să treacă la nivelul următor. La 19 ani s-a mutat în Berlin, oficial ca să studieze economia la Universitate. În doi ani a deschis împreună cu unul dintre fraţi, Filip, cafeneaua King George, unde a pus bazele organizaţiei. Acolo se şi întîlnea cu arbitrii şi cu jucătorii. Devenit "Berlinezul", Sapina a ajuns să deţină maşini de lux, vile, conturi grase în străinătate şi un sistem fără obstacole. Închis o dată, a ieşit, dar tot i s-a înfundat pînă la urmă.

A luat "ţeapă" în Norvegia!
Sapina a fost însă păcălit o dată, ca un amator. S-a întîmplat pe 31 octombrie 2009, în Norvegia. Ante aranjase cu 2 oameni de la Sandefjord, antrenorul secund şi un jucător, cărora le-a dat 70.000 de euro să trîntească meciul cu Stabaek (1-3). Fotbalistul mituit n-a mai intrat însă în teren a doua zi şi tehnicianul a fugit cu banii, dovedindu-se că era un şarlatan!

Mutu, "dublă" în blatul cu Debrecen!
Partida incriminată de procurorii germani s-a disputat pe 20 octombrie 2009, în etapa a treia din grupele Ligii Campionilor, şi l-a avut protagonist pe Mutu. Atacantul român a marcat două dintre golurile Fiorentinei la Debrecen (minutele 6 şi 20), unde Viola a condus la pauză cu 4-2. Maghiarii au deschis scorul (2), iar după nici jumătate de oră toscanii conduceau cu 3-2. După pauză, nu s-a mai înscris decît o dată, pe final, meciul terminîndu-se 3-4. Fiorentina a cîştigat grupa E, cu 15 puncte, iar Debrecen a fost "lanternă", fără nici un punct şi golaveraj 5-19.

Citește și:
Mircea Lucescu a suferit un infarct miocardic acut! Ultimele informații de la Universitar
Nationala

Decizia Comisiei Tehnice FRF: „Sunt DOUĂ nume principale pentru postul de selecționer al României” + Alți 5 antrenori pe o listă B

Un studiu îmbucurător: obiceiul simplu prin care se reduce riscul de demență sau Alzheimer
Fitness

Cum s-au antrenat astronauții din misiunea Artemis II spre Lună: ce este testul fizic de 10 minute „Bobby and Pete”
Special

ULTIMA ORĂ Mașinile sub Euro 3, interzise la import. Limită a numărului de mașini introduse în țară de o persoană. Guvernul a redactat deja interdicția
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”

A doua variantă de antrenor a lui Gigi Becali nici nu vrea să audă de FCSB: „Nu sunt tipul care primește ordine și le execută”

Comentarii (12)
eagleye
eagleye  •  03 Februarie 2011, 14:38

Cam prostanac tu ,de fel. Pai daca a dat 100k euro la portar ce rost mai avea sa ii dea si lui mutu? Mutu mai mult ca sigur nu stia.

opensource
opensource  •  03 Februarie 2011, 13:46

eu ma gandesc la meciul cu Serbia :-)))

brod
brod  •  03 Februarie 2011, 12:55

parca asa capata sens impacarea recenta dintre mutu si fiorentina: daca nu mai am nimic de pierdut, ince sa-mi dau drumul la gura?1 l-au preferat mut.

Vezi toate comentariile (12)
Comentează