FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - UCRAINA 2-2 (4-6 D.P)

Lucescu jr: "Am în minte un «11» conturat pentru meciul cu Bosnia, sper ca jucătorii să fie apţi"

Razvan Lucescu
Razvan Lucescu

Articol de GSP - Publicat marti, 08 februarie 2011 00:00 / Actualizat marti, 08 februarie 2011 23:43

Răzvan Lucescu se declară satisfăcut de evoluţia naţionalei noastre, în condiţiile în care România nu s-a putut baza pe mulţi jucători, titulari de drept, iar unora dintre cei care au intrat astăzi le lipseşte experienţa.

 

"Am avut accidentări numeroase, am avut mulţi debutanţi. Mulţi dintre jucătorii care au jucat astăzi fac parte din linia a doua, ca să zic aşa. Ucraina are 3 echipe în cupele europene. Acest 2-2 după 90 de minute e un rezultat care pe mine mă face să am o satisfacţie, jucătorilor care au participat le dă o altă stare de spirit, încredere.

Mi-a plăcut foarte mult evoluţia lui Alexa, cele două goluri marcate de el îi dau o altă imagine. Acum pot spune, în sfîrşit, că avem 4-5 jucători pe care ne putem baza.  Alexa se impune, e devreme, mîine vor juca Florescu şi Ropotan, care au făcut un meci excelent cu Italia.

De enervat nu mă enervează ratările de la 11 metri, dar îmi pare rău. Am exersat aproape la fiecare antrenament loviturile de la 11 metri, Papp a fost impecabil, nu cred că a ratat vreuna. Plus că ei şi-au asumat responsabilitatea.

Nu mă interesează ce spune unul sau altul. Meciul de astăzi mă ajută, am văzut unul, doi jucători. Deac, de exemplu, care nu joacă în Germania, s-a zbătut mult. Alexa îşi recîştigă locul în lotul nostru.

Sîntem obişnuiţi cu toate accidentările dinaintea convocărilor, la fiecare selecţie am avut probleme. Nu am nici un dubiu că jucătorii n-ar fi indisponibili.

Sînt mulţumit de implicarea tuturor, meciurile astea ne ajută să vedem şi alte variante. Eu am în minte un "11" conturat. Rămîne să se confirme pe parcursul zilelor rămase pînă la meciul cu Bosnia. Să sperăm că toţi jucătorii vor fi apţi", a spus Lucescu jr. la GSP TV PLUS.

Citește și:
Confesiune cutremurătoare din „microbuzul groazei”: „O creangă ne-a despărțit, el a murit peste șofer, eu sunt aici...”
Superliga
Confesiune cutremurătoare din „microbuzul groazei”: „O creangă ne-a despărțit, el a murit peste șofer, eu sunt aici...”
China atacă inima industriei auto europene! Xiaomi intră în joc cu un nou SUV
Noutati auto
China atacă inima industriei auto europene! Xiaomi intră în joc cu un nou SUV
Titi Aur condamnă un alt detaliu în accidentul rutier suferit de echipa a doua lui Dinamo: „Nu e vorba de vârsta șoferului! Adevărații autori morali sunt acolo”
Superliga
Titi Aur condamnă un alt detaliu în accidentul rutier suferit de echipa a doua lui Dinamo: „Nu e vorba de vârsta șoferului! Adevărații autori morali sunt acolo”
FCSB a EXPLODAT » Fotbaliștii nu îl mai vor șef în vestiar, Becali are de luat o decizie majoră
Superliga
FCSB a EXPLODAT » Fotbaliștii nu îl mai vor șef în vestiar, Becali are de luat o decizie majoră
ULTIMA ORĂ Vârsta de pensionare va crește în România
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Vârsta de pensionare va crește în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Iată DOSARUL COMPLET de la Securitate al lui Dan Șucu, informatorul „Mircea Crișan”: „Voi respecta toate indicațiile” + „Timid, greoi în gândire, bâlbâit. Un mediocru necesar!”

Universitatea Craiova - Levski Sofia 2-2! Leka noşt, deţa! Campioana iese din scenă în turul 2 din UCL! Rămânem încă un an în afara fotbalului care contează


Comentarii (18)
breitner
breitner  •  09 Februarie 2011, 09:27

pai are minte daca ii selectioneaza pe zicu si roman ? imi pare rau ca vom pierde cu bosnia dar ma bucur ca vom scapa de inganfatul puradel!

mateiserban
mateiserban  •  09 Februarie 2011, 01:11

nu credeti ca ne lipseste un atacant de picior stang, gen keseru sau alibec?

mateiserban
mateiserban  •  09 Februarie 2011, 01:08
Postat de berygu pe 09 Februarie 2011, 00:31

La ce e ma mult peste Tanase ? Fii obiectiv te rog. Tanase are 23 de ani si joaca titular, e mai tehnic decat Deac. Deac alearga mai mult dar cu mingea mai slabut.

tanase e bun tareeeeee cu mingea

Vezi toate comentariile (18)
Comentează