INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  FRANŢA

Ribery şi-a cerut scuze » "Am luat-o pe un drum greşit în Africa de Sud"

Articol de GSP - Publicat luni, 21 martie 2011 00:00 / Actualizat luni, 21 martie 2011 20:41

Jucătorul Franck Ribery a fost rechemat în naţionala "cocoşului galic" după scandalul de la Campionatul Mondial din Africa de Sud. Francezul de 27 de ani şi-a cerut scuze pentru toate evenimentele neplăcute în care a fost implicat şi promite că va face tot posibilul pentru a nu mai greşi pe viitor.

"Am luat-o pe un drum greşit atunci, pur şi simplu m-am pierdut. Am greşit faţă de persoane dragi mie, i-am dezamăgit sau chiar şocat pe mulţi dintre cei care aveau încredere în mine. Mă învinovăţesc şi îmi cer scuze pentru tot ce am făcut" a anunţat Ribery într-un comunicat de presă.

Jucătorul lui Bayern Munchen a ţinut să precizeze că perioada neagră prin care a trecut a luat sfîrşit şi că va fi un jucător model la echipa antrenată de Laurent Blanc.

"Anul 2010 a fost oribil pentru mine. Campionatul Mondial nu a decurs deloc bine, nu am fost prea bun pe teren dar în niciun moment nu am luat decizii singur. În autobuz eram 23 de jucători, am suferit cu toţii la un loc. Vreau să întorc pagina, să uit tot ce s-a întîmplat şi să ajut naţională, echipă pe care am avut-o mereu în suflet" a adăugat fotbalistul.

Ribery este anunţat în primul 11, Franţa urmînd să întîlnească reprezentativa Luxemburgului pe 25 martie, într-un meci contînd pentru calificarea la Euro 2012. Înainte ca Blanc să anunţe lotul, ministrul sportului, Chantal Jouanno, îi ceruse selecţionerului ca jucătorul lui Bayern să nu fie convocat.

""Nu au existat scuze din partea lui. Ca ministru nu este treaba mea să fac pe antrenorul, dar trebuie să apăr valorile echipei şi ale sportului francez, în general. Aş regreta dacă va fi rechemat" declara Jouanno.

Citește și:
Face dezvăluiri interzise despre fotbaliștii de primă ligă: „Mi-am mărit sânii pentru el”
Campionate
Face dezvăluiri interzise despre fotbaliștii de primă ligă: „Mi-am mărit sânii pentru el”
Daniel Pancu intervine, după anunțul lui Nelu Varga: „În cazul ăsta, nu mai rămân la CFR!”
Superliga

Mulțumim, Mirel Rădoi! » Conturile clubului au „explodat”: sumă uriașă venită de la UEFA pentru parcursul european

Stadion nou în România până la sfârșitul deceniului! Când va fi gata arena de 64 de milioane de euro
Liga 2

FOTO Cel mai mare food hall din Europa de Est, în România. Este dezvăluit primul val de branduri
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează