SPORTURI  »  AUTO  »  ACCIDENT

Accident în timpul unui raliu

Ari Vatanen
Ari Vatanen

Articol de GSP - Publicat vineri, 13 mai 2011 00:00 / Actualizat vineri, 13 mai 2011 18:49

Finlandezul Ari Vatanen şi fiul său, Max, au fost implicaţi într-un accident în timp ce participau la Turul Corsicii, a treia manşă a Intercontinental Rally Challenge, fostul campion mondial fiind transportat la spital după ce maşina lor a ieşit de pe traseu, au anunţat vineri organizatorii.

Max Vatanen nu a fost rănit, însă tatăl său, campion mondial la raliuri în 1981, a acuzat dureri de spate, astfel că organizatorii au chemat un elicopter, pentru ca acesta să fie transportat la spital.

Accidentul s-a petrecut vineri după-amiază, în apropiere de Corte, cînd maşina în care se aflau cei doi şi care deschidea traseul etapei a 6-a a ieşit de pe drum, din motive încă necunoscute.

Potrivit organizatorilor, Vatanen, în vârstă de 59 de ani, se afla pe locul din dreapta în momentul accidentului. Proba specială a fost întreruptă şi neutralizată.

Vatanen a câştigat patru ediţii ale Raliului Dakar, pentru Peugeot (1987, 1989 şi 1990) şi pentru Citroen (1991). El a mai fost deputat european şi candidat la preşedinţia Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA), alături de Jean Todt, care a cîştigat în final alegerile.

Citește și:
Tot mai aproape de transfer! Darius Olaru, așteptat la vizita medicală
Superliga
Tot mai aproape de transfer! Darius Olaru, așteptat la vizita medicală
Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine
Antrenoare de fitness, fosta ispită de la „Insula Iubirii” va fi noua prezentatoare de la „Observator”
Media
Antrenoare de fitness, fosta ispită de la „Insula Iubirii” va fi noua prezentatoare de la „Observator”
Cosmin Olăroiu, prezentat oficial la noua echipă
Campionate
Cosmin Olăroiu, prezentat oficial la noua echipă
ANUNȚ Modificare importantă la singurul magazin La Cocoș din București
Profit.ro
ANUNȚ Modificare importantă la singurul magazin La Cocoș din București
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine

Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează