FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Iuliu Mureşan se bazează pe două reveniri importante la CFR

Iuliu Mureşan
Iuliu Mureşan

Articol de GSP - Publicat luni, 13 iunie 2011 00:00 / Actualizat luni, 13 iunie 2011 18:45

Iuliu Mureşan speră că CFR Cluj nu va mai avea acelaşi probleme cu accidentările din sezonul trecut, iar preşedintele ardelenilor crede că motivul pentru care echipa sa nu s-a luptat pentru titlu în stagiunea precedentă a fost cauzat de problemele mari de lot cu care s-au confruntat antrenorii din Gruia.

"Sîntem la stadiul de discuţii pentru mai mulţi jucători care vor pleca de la CFR. Ieri am avut o întîlnie cu tot stafful tehnic şi conducerea administrativă a clubului şi am pus la punct ultimele detalii pentru noul sezon. Pe Bogdan Lobonţ nu-l vom aduce la Cluj, pentru că are un contract solid la AS Roma şi italienii încă au nevoie de el. N-avem ofertă concretă nici pentru Gabi Mureşan, dar noi nu avem jucători netransferabili. Întotdeauna putem înlocui fotbaliştii care pleacă.

Anul trecut am avut ghinion, pentru că 3-4 jucători importanţi pe care i-am adus ca titulari s-au accidentat şi nu i-am putut înlocui cu jucători de aceeaşi valoare. Sper să ne mai vină nişte întăriri, şi aici mă refer la Kapetanos, la De Zerbi, care au fost accidentaţi foarte mult timp. La anul vor fi 4-5 echipe care vor declara de la bun început că se bat pentru titlu", a spus Iuliu Mureşan la Radio GSP.

Citește și:
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Box
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Superliga
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Campionate
Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (16)
cfrclujole
cfrclujole  •  15 Iunie 2011, 19:08
Postat de jhonny_giulesteanu1991 pe 13 Iunie 2011, 19:43

pai e prima CFR a doua RAPID a treia Otelu si steOAIA altele nu sunt!

Corect!

cfrclujole
cfrclujole  •  15 Iunie 2011, 19:07
Postat de coty_iulian pe 13 Iunie 2011, 21:31

sau poate nu

Sau poate , da!

ligax
ligax  •  15 Iunie 2011, 19:06
Postat de shumi_panco_gool pe 14 Iunie 2011, 00:10

parca vad ca vasluiul ia campionatul...nu m-as mira prea mult...au crescut de la an la an

Daca merita sa-l ia!

Vezi toate comentariile (16)
Comentează