FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - INGOLSTADT 0-1

Cornel Dinu: "Ce rost are să vorbim de vinovatul de la gol? E doar o rămăşiţă a trecutului" :)

Cornel Dinu
Cornel Dinu

Articol de GSP - Publicat miercuri, 29 iunie 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 29 iunie 2011 23:54

Cornel Dinu a vorbit despre înfrîngerea suferită de Dinamo în al doilea amical al acestei veri, scor 0-1 în faţa echipei de ligă secundă germană Ingolstadt. Acesta l-a înţepat pe Cosmin Moţi, fundaşul care a greşit la golul primit de "cîini" în minutul 42.

"Dinamo are probleme în continuare, care vin din trecut. Echipa germană, mai puternică din punct de vedere fizic, dar nu pentru că ar începe mai devreme campionatul, ci pentru că sînt nemţi. N-are rost să mai dau nume despre cine a greşit la gol, că e vorba tot de rămăşiţele trecutului. Fizic stăm destul de bine, dar sînt probleme cu valoarea intrinsecă a jucătorilor", a spus Dinu la DigiSport, după care a adăugat: 

"S-a lucrat destul de puţin în ultimul timp la relaţiile de joc dintre mijlocaşi şi atacanţi. Nu ştiu dacă aţi remarcat vreo combinaţie între mijlocaşi şi atacanţi. Dinamo a avut 3 situaţii de gol faţă de 2 ale nemţilor, dar acestea n-au venit din reflexe de joc, din faze antrenate".
Referitor la jucătorii remarcaţi în acest amical, Dinu a completat:

"La ce-am văzut în repriza a doua, cred că doar Diabate, Muşat şi într-o oarecare măsură Păun pot ajuta la viitorul lui Dinamo. Am avut mari probleme de apărare care s-au reconfirmat la golul primit. În primele meciuri amicale e normal să se dea şanse tuturor jucătorilor din lot, abia în ultimele 2-3 meciuri se poate folosi o formulă apropiată de cea a titularilor".

Citește și:
Au atras toate privirile la gala Balonului de Aur: fostul câștigător a venit cu iubita mai tânără cu 38 de ani
Campionate
Au atras toate privirile la gala Balonului de Aur: fostul câștigător a venit cu iubita mai tânără cu 38 de ani
E gata! Marius Șumudică pleacă de la CFR Cluj » Ce le-a transmis oamenilor din staff
Superliga
E gata! Marius Șumudică pleacă de la CFR Cluj » Ce le-a transmis oamenilor din staff
Gigi Becali a intrat în direct la TV și a avut o rafală de derapaje rasiste într-un dialog halucinant: „Vreau să rămânem primitivi”
Superliga
Gigi Becali a intrat în direct la TV și a avut o rafală de derapaje rasiste într-un dialog halucinant: „Vreau să rămânem primitivi”
Soția titularului din El Clasico, reacție virală: „Voi imprima asta și o voi agăța în casă”
Campionate
Soția titularului din El Clasico, reacție virală: „Voi imprima asta și o voi agăța în casă”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (42)
sdoru
sdoru  •  01 Iulie 2011, 13:42

Are perfecta dreptate Mister!intrebarea este:cu care mijlocasi?pt ca margaritescu este total depasit,cat munteanu are o singura viteza si este static(nu dribleaza in viteza,nu patrunde cu mingea,nu scoate adversar din joc prin dribling).patrascu este limitat,paseaza mereu in spate!chiacu este de tot rasul!paun este f talentat dar indisciplinat tactic!bacaj este tehnic,are viziune in joc, ar trebui sa i se dea mai multa incredere si libertate in joc.kone da siguranta in joc,recupereaza si paseaza bine.alexe ar trebui jucat atacant!torje fff bun pe viteza,de aceea el trebuie jucat mereu pe pozitie viitoare;dar el va fi vandut!in concluzie dinamo sta in 3 mijlocasi:bacaj,kone,paun!restu=varza!

breitner
breitner  •  30 Iunie 2011, 08:10

ca sa tot ii dai sanse de a juca lui moti inseamna sa fii ori tampit ori oligofren .

danyun
danyun  •  30 Iunie 2011, 05:45

Moti e un minus mare pt dinamo!Voi nu la ti urmarit chiar deloc ultimul an?!E varza!Dinamo daca isi face aparare o sugem noi stelistii!Dar se pare ca isi vand si atacul si mijlocul!Eu cred in Steaua!Si succes la celelalte echipe in europa!HAI ROMANIA!HAI STEAUA!

Vezi toate comentariile (42)
Comentează