FOTBAL  »  Superliga  »  DECIZIE

Din campionatul viitor toate gazoanele vor fi încălzite. Altfel, cluburile nu vor primi licenţa!

Stadionul lui CFR e singurul care îndeplineşte toate condiţiile LPF
Stadionul lui CFR e singurul care îndeplineşte toate condiţiile LPF

Articol de - Publicat vineri, 12 august 2011 00:00 / Actualizat vineri, 12 august 2011 14:23

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, ridică standarele pentru cluburile din Liga I, cu scopul de a creşte calitatea jocurilor şi confortul spectatorilor. Şeful Ligii a propus, iar Comitetul Executiv al FRF a decis, ca una dintre condiţiile obligatorii în vederea obţinerii licenţei să fie, începînd din campionatul viitor, 2012-2013, existenţa instalaţiei de încălzire a terenului.

În plus, grupările trebuie să investească şi în amenajarea arenelor. Concret, să asigure minimum 3.000 de locuri acoperite pentru stadioanele cu 10.000 de locuri şi 5.000 de locuri acoperite pentru stadioanele care au o capacitate mai mare de 10.000 de locuri.

În acest moment, în Liga I există doar cinci stadioane cu instalaţie de încălzire a terenurilor: Steaua, Pandurii, CFR Cluj, Mediaş şi Oţelul. Acestora li se mai adaugă cele nou construite "National Arena" Bucureşti, "Cluj Arena", "Ilie Oană" din Ploieşti.

"CFR Cluj este singurul stadion, exceptîndu-le pe cele nou construite, care îndeplineşte şi celălalt criteriu obligatoriu pentru licenţiere, al tribunelor acoperite", a precizat Viorel Duru, directorul de licenţiere din cadrul FRF.

Un alt stadion cu instalaţie de încălzire a gazonului este cel al Gloriei Bistriţa, club care nu a primit însă licenţa în această vară şi a fost retrogradat în Liga a II-a din cauza unei datorii de 80.000 de euro.

Citește și:
Gheorghe Ștefan a slăbit 40 de kg și s-a întors în sport, dar nu la Piatra Neamț: „Sunt președintele consiliului consultativ” » Dezvăluiri la „Prietenii lui Ovidiu”
Superliga
Gheorghe Ștefan a slăbit 40 de kg și s-a întors în sport, dar nu la Piatra Neamț: „Sunt președintele consiliului consultativ” » Dezvăluiri la „Prietenii lui Ovidiu”
Replica lui Bukayo Saka la postarea logodnicei a stârnit hohote de râs după ce Arsenal a luat titlul în Premier League
Campionate
Replica lui Bukayo Saka la postarea logodnicei a stârnit hohote de râs după ce Arsenal a luat titlul în Premier League
Antrenorul învins a mers să-l caute pe Unai Emery după finala Europa League: „Vreau să-l întreb asta”
Europa League
Antrenorul învins a mers să-l caute pe Unai Emery după finala Europa League: „Vreau să-l întreb asta”
A fost căsătorită cu Ioan Timofte, s-a iubit cu Adrian Cristea, acum face afaceri în SUA: „Vorbim despre miliardari din toate colțurile lumii”
Stiri extrasport
A fost căsătorită cu Ioan Timofte, s-a iubit cu Adrian Cristea, acum face afaceri în SUA: „Vorbim despre miliardari din toate colțurile lumii”
Wizz Air: Când ești în pădure și apare un urs, nu trebuie să alergi mai repede decât ursul, ci mai repede decât cel de lângă tine. Doar să fii low-cost nu va mai funcționa. Dar epoca de aur a noastră abia urmează!
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Un fost fotbalist român este judecat în Anglia, după ce a înjunghiat un jurnalist la ordinul Iranului!

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Comentarii (20)
maciu19
maciu19  •  12 August 2011, 17:31

foarte bine,in felul asta nu se va mai juca in mocirla pe perioada iernii!

jumega
jumega  •  12 August 2011, 16:39

s-a vazut incalzirea de pe steaua la meciul cand le-a dat brasovul 3-0, in 30 de minute se pusese zapada, halal incalzire, sau daca o faci numai sa o vada duru si atat, mai bine lipsa!!!

dannicola
dannicola  •  12 August 2011, 16:17

Nu cred asta, cit timp este Duru la licentiere. Este ca la guvern. pentru unii se vor da derogari. Vedeti ca Steaua, Dinamo, Rapid nu joaca pe stadioanele lor? Ce spunea Duru : daca se constata ca nu mai sunt indeplinite conditiile verificate la 31 martie 2011, echipele respective vor fi retrogradate! Astept D U R U L E !

Vezi toate comentariile (20)
Comentează