Articol de GSP - Publicat sambata, 20 august 2011 00:00 / Actualizat sambata, 20 august 2011 17:21
Junior Moraes este în continuare disputat de Steaua şi de ŢSKA Sofia. Atacantul brazilian spune că nu ştie încă pentru ce echipă va evolua şi aşteaptă verdictul FIFA pentru a se putea transfera în România.
"Giovani a făcut totul ca eu să vin la Steaua. Şi eu mi-am dorit să vin la Steaua. FIFA va decide dacă pot veni sau nu să joc în România. În acest moment nu mă pot transfera la nici o echipă. Eu nu am spus niciodată că nu mi-am dorit să vin la ŢSKA Sofia.
Eu de cînd sînt la ŢSKA am primit salariul pe o singură lună. Nu am primit nici o primă de instalare.
Pentru Steaua nu va fi uşor în retur, în Bulgaria toată lumea crede în calificare", a spus Moraes la sportro.
Agentul lui Moraes, Victor Becali, a comentat despre situaţia atacantului brazilian: "Momentan, Moraes nu are rezolvat transferul la ŢSKA Sofia. El ar putea pleca în altă parte doar temporar. Nu poate fi legitimat în acest moment de nici o echipă", a declarat Victor Becali la sportro.
Îl recunoști? Fostul număr 1 ATP, nomad în Munții Atlas: „Casa noastră - mama natură”